
kanald.ro
Vedete
Simona Hapciuc și Albert Oprea au fost surprinși tot mai des împreună.
Simona Hapciuc și Albert oprea i-au pus pe gânduri pe fani, după ce s-au afișat tot mai des împreună în mediul online. Ipostazele tandre în care s-au filmat și s-au pozat au dat de înțeles că între ei ar fi mai mult decât o relație de prietenie. Simona Hapciuc a vorbit despre toate aceste presupuneri și a mărturisit că între ea și Războinicul de la Survivor România există sentimente, însă acestea sunt de prietenie.
„Între mine și Albert este o foarte frumoasă relație de prietenie, care se bazează pe respect și apreciere și tocmai acest respect pe care îl avem unul pentru celalalt nu ne permite să depășim anumite limite.
Dacă ne iubim? Da, ne iubim ca și prieteni, petrecem timp împreună și discutăm despre planurile de viitor ale fiecăruia, dar suntem amândoi conștienți de frumusețea relației dintre noi așa cum este acum, și nu am îndrăzni să o stricam doar de dragul de a încerca o relație amoroasă”, a declarat Simona Hapciuc, pentru Cancan.ro.
Celebra antrenoare de fitness a mărturisit că nu caută o relație amoroasă în această perioadă, ci vrea să se axeze pe viața de femeie singură, cât și pe băiețelul ei. Faimoasa nu și-ar dori să strice relația de prietenie cu Albert Oprea pentru una amoroasă.
„Nici unul dintre noi nu duce lipsă de pretendenți în această perioadă și dacă ne am dori relații amoroase, le am putea avea fără să periclitam conexiunea dintre noi. Oameni dispuși să sară într-o relație găsești oricând, dar oameni cu care să ai conexiuni atât de pure și sincere, precum este a noastră, nu, iar noi vrem să păstrăm asta.
Plus că eu sunt într-o perioadă în care sunt foarte fericită așa cum sunt și pur și simplu nu îmi doresc un bărbat în viața mea. Vreau să mă mai bucur de viața de mamă singură, fără a fi nevoită să rup din timpul copilului meu pentru a-l oferi unui bărbat”, a mai spus blondina.
Simona Hapciuc a mai spus că, în momentul în care Albert Oprea va avea o relație, ea îl va susține și va rămâne prietena lui. „Albert este un copil minunat și în momentul în care va intra într-o relație, îi voi fi alături exact cum îi sunt și acum”, a încheiat vedeta.