kanald.ro
Actualitate
S-a aflat cine este autorul dublei crime din Manoleasa! Ucigașul, rudă cu cele două femei găsite fără suflare, a fost reținut de polițiști
Bărbatul care a ucis o mamă și pe fiica ei, în comuna Manoleasa, a fost reținut de polițiști.
O dublă crimă îngrozitoare a avut loc într-o comună din Botoșani, în urmă cu câteva zile. O mamă și fiica ei de doar 14 ani au fost găsite fără suflare într-o casă părăsită, acolo unde se refugiaseră după ce femeia de 46 de ani a hotărât să plece din casa soțului ei. La 3 zile de la moartea celor două femei, criminalul acestora, care era rudă cu ele, a fost reținut de polițiști.
Autorul crimei din Manoleasa a fost reținut
În urmă cu 3 zile, o femeie de 46 de ani și fiica ei, de doar 14 ani, au fost găsite fără suflare într-o casă părăsită din comuna Manoleasa, județul Botoșani. Inițial, anchetatorii au crezut că cele două și-au pierdut viața intoxicate, din cauza fumului dens pe care l-au descoperit când au ajuns la locul faptei, însă mai apoi au observat că femeia de 46 de ani avea o rană de cuțit la gât.
În cele din urmă, autoritățile au reușit să dea de urma adevăratului autor al crimei, după ce, inițial, principalul suspect a fost chiar soțul femeii, pe care aceasta îl părăsise în urmă cu o săptămână, din cauza divergențelor care au apărut între ei.
Se pare, însă, că anchetatorii au vrut să ofere publicului un alt nume în rolul de principal suspect, pentru a-l putea prinde pe cel care a comis, de fapt, îngrozitoarea crimă și care a fost surprins de camerele de supraveghere montate în apropierea casei unde cele două femei au fost găsite fără suflare. Potrivit autorităților, cel care le-a omorât pe cele două femei este M.V, un tânăr în vârstă de 37 de ani, care era și rudă cu ele. Mai exact, tatăl vitreg al criminalului este frate biologic cu soțul femeii ucise. În prezent, criminalul se află în custodia polițiștilor, fiind reținut noaptea trecută.
Anchetatorii au refăcut întregul film al tragediei, descoperind modul macabru în care tânărul și-a ucis rudele. M.V., a mers în casa în care cele două se adăposteau și le-a atacat cu o toporișcă, lovindu-le de mai multe ori atât în cap, cât și în restul corpului. Ulterior, le-a acoperit cu coceni și le-a incendiat.
„Autorul omorului, un bărbat în vârstă de 37 de ani, dintr-o comună vecină, rudă cu victimele, a fost reținut astă-noapte (n.red. luni spre marți)”, au comunicat anchetatorii botoșăneni, potrivit monitorulbt.ro.
Imagini de la locul crimei din Manoleasa
Soțul femeii de 46 de ani a fost inițial suspectat de crimă
Prima persoană suspectată de autorități în cazul crimei din Manoleasa a fost chiar soțul femeii de 46 de ani, care a fost găsită fără suflare alături de fiica ei. După ce crima îngrozitoare a fost descoperită, polițiștii au transmis că, din primele investigații, părea că bărbatul le-ar fi ucis pe cele două, după ce acesta a avut un conflict violent cu soția lui, aceasta din urmă hotărând să își ia fiica și să părăsească locuința unde stătea cu soțul ei.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
„În dimineața zilei de 4 Noiembrie 2023, o persoană din satul Sadoveni, comuna Manoleasa, a sesizat prin 112 faptul că la o locuința la care izbucnise un incendiu a identificat 2 cadavre carbonizate. În urma examinărilor medico-legale, s-a stabilit că respectivele cadavre prezentau multiple leziuni create cu un obiect contondent, tăietor despicător, care împreună cu intoxicația de monoxid de carbon si arsurile suferite au condus la deces. De asemenea, acestea au fost identificate ca find mamă si fiica, prima în vârstă de 46 de ani, iar cea de-a doua de 14 ani.
Din primele investigații au rezultat date conform cărora soțul primei victime, respectiv tatăl celei de-a doua, in noaptea precedenta s-a deplasat din comuna unde locuiește la imobilul unde cele două victime locuiau de circa o săptămână de când plecaseră de acasă, și pe fondul unor conflicte familiare anterioare le-a aplicat mai multe lovituri cu un obiect de natura celui menționat anterior, atât în zona capului, cât si pe restul corpului, după care a incendiat locuința pentru a acoperi urmele. La acest moment, respectiva persoană are calitatea de suspect, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie în forma omorului calificat”, a precizat inițial Valeriu Chihaia, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, potrivit sursei menționate anterior.