kanald.ro
Vedete
Nona a cedat și a spus, printre lacrimi, tot adevărul despre despărțirea de Patrick! Nu ar fi vrut să se ajungă aici, dar nu a mai suportat: „Mă trezesc cu o mulțime de mesaje. Niciodată nu am permis nimănui”
Nona de la „Casa Iubirii” a făcut câteva mărturisiri neașteptate, la scurt timp după ce ea și Patrick s-au despărțit.
Nona și Patrick și-au spus „Adio” la scurt timp după ce ambii au fost eliminați din emisiunea „Casa Iubirii”. Deși cei doi au format unul dintre cele mai susținute cupluri din competiția matrimonială și părea că se înțeleg foarte bine, aceștia au decis să încheie relația, chiar după ce s-au întors dintr-o vacanță romantică. La câteva săptămâni după ce au dat vestea separării, Nona a revenit în mediul online, având un mesaj tranșant pentru oamenii care îi lasă încontinuu mesaje despre fostul ei iubit.
Deși au anunțat, în urmă cu câteva săptămâni, că au hotărât să se despartă, Nona a apărut de curând într-un live pe internet și a dezvăluit că ea și Patrick încă păstrează legătura. Fosta concurentă de la „Casa Iubirii” a mărturisit că ea și fostul ei iubit se înțeleg destul de bine și își povestesc, unul altuia, despre problemele cu care se confruntă. Una dintre ele fiind și mesajele pe care le primesc de la oamenii care i-au urmărit în emisiunea matrimonială și care îi critică pentru felul în care se comportă după despărțire.
„Eu am un mesaj pentru susținătorii care se dau susținători, dar dau în noi. Am ajuns să mă trezesc cu o mulțime de mesaje. Oameni buni, eu și fostul meu iubit dacă avem ceva ce ne-ar deranja în mediul online ne sunăm și ne spunem ofurile. Noi, eu cu Patrick, am rămas într-o relație destul de ok. Nu este zi în care să mă trezesc și să nu am discuții cu cineva referitor la chestia asta. Atitudinea mea este foarte taxată de niște oameni care nu au nicio treabă cu viața mea, își permit să intre prea mult și prea adânc, eu nici nu îi cunosc pe oamenii ăștia. Dacă voi mă cunoașteți asta nu e problema mea”, a declarat Nona de la „Casa Iubirii” într-un live pe TikTok.
De ce s-au despărțit, de fapt, cei doi
Șirul dezvăluirilor făcute de Nona a continuat, iar aceasta a vorbit și despre motivul separării dintre ea și Patrick. Deși au vrut să păstreze discreția atunci când s-au despărțit și nu au vorbit prea mult despre lucrurile care au dus la separare, Nona a mărturisit că, de fapt, Patrick și-ar fi dorit să stea mai mult timp cu prietenii lui din Timișoara. Fosta concurentă a emisiunii matrimoniale a spus că tânărul nu a vrut să se întoarcă la familie, așa cum crede toată lumea, iar dacă acesta ar fi fost motivul, ea l-ar fi înțeles și situația ar fi stat altfel.
„Noi avem drumuri diferite, noi ne-am despartit. Da, avem o istorie frumoasă în trecut, poate careva dintre noi are mai multe sentimente, nu negăm lucrurile astea, dar să veniți să dați cu bățul… niciodată nu am permis nimănui. Au început să scrie persoanelor apropiate, nu vorbesc doar de sora mea, vorbesc de prieteni foarte buni, persoane care într-adevăr mă iubesc, nu vorbesc numai de familia mea. Eu nu am pretins că sunt o doamnă, eu sunt așa cum sunt și nimeni nu te obligă să stai aici de la începutul sezonului 2 Casa iubirii și până acum, nimeni nu te-a obligat să stai aici și să respiri același aer cu mine. Faptul că el a hotărât să se ducă la Timișoara, el nu a avut nevoie să se ducă să își vadă familia, el a zis că are nevoie de prieteni. Dacă era vorba de familie, era cu totul altceva. Și nu sunteți în măsură să ne băgați nouă strâmbe”, a mai povestit Nona.
Nona de la „Casa Iubirii” nu s-a mai putut abține și a făcut dezvăluiri neașteptate despre despărțirea de Patrick
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
Nona le-a transmis un mesaj tranșant foștilor ei susținători
Fosta concurentă de la „Casa Iubirii” a fost extrem de deranjată de persoanele care s-au implicat prea mult în legătura dintre ea și Patrick și nu s-a mai putut abține. În live-ul de pe TikTok, Nona le-a transmis urmăritorilor ei și ai fostului ei iubit să înceteze din a le trimite mesaje în care să le povestească tot timpul ce face celălalt pe internet, pentru că, în acest mod, îi vor face să se certe și mai mult. De asemenea, fosta concurentă a competiției matrimoniale a spus că atât ea, cât și Patrick, sunt doi oameni liberi, însă, dacă ar decide în viitor să se împace, ar face-o fără să ceară părerea nimănui.
„El s-a jucat cu aia, el a făcut aia, a făcut așa… Lăsați-l să facă, pentru că e băiat liber, face ce își dorește el. Fix așa sunt și eu, sunt o femeie liberă și fac ceea ce îmi doresc eu. Eu consider că în cuplul meu, eu cu Patrick, eu am fost cu bun simț, l-am respectat maxim din toate punctele de vedere atâta timp cât am fost într-o relație, atâta timp cât eu nu sunt într-o relație, am dreptul să vorbesc cu cine îmi doresc. Noi nu mai suntem împreună. Trebuie să îmi fac griji de petrecerile lui Patrick? Sunt niște lucruri care ne deranjează. Noi vorbim la telefon, oameni buni, credeți-mă, noi ne sunăm și vorbim. Și vorbim ca doi oameni maturi. Unde vedeți voi probleme? Îi stricați și lui starea, mi-o stricați și mie, cu siguranță. Vă numiți susținători, dar nu sunteți susținători, sunteți niște îmbârligători care numai rău știți să faceți. Dacă eu o să hotărăsc să mă împac, o să mă împac, fără influența voastră, am capul meu pe umeri. Din păcate, noi o să ajungem în ziua aia în care nu o să mai fie nici loc de bună ziua, numai din cauza voastră”, a mai declarat fosta concurentă de la „Casa Iubirii”.