kanald.ro
Vedete
"Asta-i viața" Nona nu și-a mai putut stăpâni lacrimile când a început să vorbească despre Patrick. Ce a spus despre părinții lui, după ce au pus punct relației
Nona de la „Casa Iubirii” este profund afectată de despărțire. Fosta concurentă a făcut o serie de mărturisiri emoționante pe rețelele de socializare.
Nona și Patrick s-au cunoscut și îndrăgostit în cadrul emisiunii matrimoniale „Casa Iubirii”, difuzată pe Kanal D și moderată de Andreea Mantea. Pe tot parcursul show-ului cei doi au avut o relație cu suișuri și coborâșuri. Deși povestea lor de dragoste a fost una tumultoasă, motiv pentru care au trecut prin mai multe despărțiri, și-au continuat relația chiar și dincolo de emisiune.
În ciuda faptului că Nona și Patrick au fost eliminați din competiție, cei doi au avut parte, în continuare, de foarte multă susținere din partea fanilor care i-au urmărit pe parcursul emisiunii.
Recent, foștii concurenți de la „Casa Iubirii” au pus pe toată lumea pe gânduri, după ce au anunțat pe rețelele de socializare că au decis să meargă pe drumuri separate.
Nona, profund afectată de despărțire
Nimeni nu s-ar fi așteptat la o asemenea decizie radicală din partea lor, mai ales că întotdeauna au dat de înțeles că sunt mai îndrăgostiți ca oricând. Ba mai mult decât atât, cu doar câteva zile înainte de anunț, Nona și Patrick se întorseseră dintr-o escapadă romantică în Turcia.
Fosta concurentă de la „Casa Iubirii” este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu fanii săi atât momentele bune din viața sa, cât și pe cele mai puțin bune. Așa s-a întâmplat și de această dată, după ce Nona le-a spus urmăritorilor săi din mediul online că ea și Patrick nu mai formează un cuplu.
Se pare că bruneta este, în continuare, extrem de afectată de despărțire, iar recent a transmis un mesaj pe contul ei de TikTok în care a mărturisit, cu ochii în lacrimi, că nu poate mânca.
„Eram conștienți că mulți nu vor înțelege lucrurile astea, dar na, asta e viața, nu poți să le intri în voie tuturor sau să le placi tuturor! E ceva normal.
Astăzi nu am mâncat nimic, dar am băut două cafele, voi să nu faceți așa! Sincer, voi merge la sală și vreau, nu vreau, o să trebuiască să mănânc, așa că o sa fie ok.(…) Noi am comunicat oameni buni, noi am comunicat destul, am realizat ce decizie am luat. Trebuie să ne respectăm deciziile. Nici nouă nu ne este bine.”, a mărturisit Nona, cu ochii în lacrimi, pe TikTok.
Ce spune Nona despre relația pe care a avut-o cu Patrick?
Fără doar și poate, Nona suferă din cauza despărțirii de Patrick, motiv pentru care a făcut mai multe precizări emoționante pe rețelele de socializare, în care a vorbit despre relația lor, dar și despre cum se simte în prezent. Fosta concurentă a mărturisit că au avut parte de o poveste de dragoste frumoasă, însă acum rămân doar amintirile:„Nu ai cum să fii indiferent, atât timp cât noi am avut ceva frumos, dar cel mai frumos, lăsăm amintirile!”.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Mai mult decât atât, bruneta a mai spus că a avut întotdeauna încredere în iubire și i-a îndemnat pe oameni să facă acest lucru, însă se pare că Patrick era indecis în ceea ce privește relația lor, tocmai de aceea au decis să meargă pe drumuri separate în viață.
„El avea stări din acestea: E bine aici, dar nu e bine/ că s-ar duce, dar nu s-ar duce/ că mă iubește, dar nu mă iubește. Chestiile acestea nu sunt ok!(…)Eu eram aceea care strigă în gura mare să aveți încredere (n.r. în iubire)”, a mai spus Nona pe rețelele de socializare.
Cât despre părinții lui Patrick, Nona a mărturisit că i-a cunoscut familia și că sunt niște oameni minunați, alături de care s-a simțit foarte bine: „I-am cunoscut și familia. Are o familie frumoasă”.
@emisiunitvro #nonacasaiubirii #casaiubiriiromania #casaiubirii #casaiubiriisezonul2 #emisiunitvro #kanaldromania #casaiubirii💫 #fyp #casaiubirii❤️ ♬ New York Time – DNDM