kanald.ro
Vedete
Dana Roba, șocată după ce l-a văzut față în față pe Daniel Balaciu: "Avea părul foarte mare, ochii foarte umflați". Cum arată fostul soț al vedetei, după trei luni de arest | EXCLUSIV
Dana Roba și Daniel Balaciu au avut confruntarea față în față, la Parchetul din Timișoara. Cei doi s-au văzut pentru prima oară, de la momentul în care el ar fi încercat să o omoare.
A fost momentul zero pentru Dana Roba și Daniel Balaciu vineri, atunci când s-au întâlnit față în față la Parchetul din Timișoara. Vedeta și fostul soț au avut prima confruntare după incidentul de la începutul verii, atunci când bărbatul a lovit-o cu ciocanul în cap, în timp ce dormea.
Scandalul în care au fost implicați Dana Roba și Daniel au început în luna iunie, atunci când bărbatul a lovit-o pe fosta lui soție cu ciocanul în cap și a lăsat-o într-o baltă de sânge. La câteva ore după gestul necugetat, Daniel a sunat la 112. Dana a fost transportată cu ambulanța la spital și internată de urgență, în timp ce bărbatul a fost reținut, fiind ulterior trimis în fața oamenilor legii cu propunere de arestare preventivă.
În acest timp, Dana a fost operată pe creier și a stat mai multe zile în comă. După externare, make-up artistul vedetelor a rămas fără gust și fără miros din pricina traumatismului.
Daniel Balaciu se află în spatele gratiilor de la începutul lunii iunie, atunci când a fost arestat preventiv. Vineri, cei doi foști soți au avut prima confruntare în acest caz și s-au văzut față în față. Dana Roba a vorbit cu jurnaliștii WOWbiz.ro și le-a mărturisit că a fost uimită de cum arată fostul soț.
Cum arată Daniel Balaciu, după trei luni de arest
Daniel Balaciu este în arest preventiv din luna iunie, atunci când magistrații au luat măsura preventivă în cazul său. Vineri, atât el, cât și Dana Roba s-au prezentat la prima confruntare față în față. Cei doi soți nu s-au mai văzut din momentul în care el a lovit-o cu ciocanul în cap.
Dana Roba a mers singură la confruntare, în timp ce Daniel a fost însoțit de avocatul său. Vedeta ne-a povestit cum arată fostul său soț după trei luni de arest și mărturisește că a fost uimită să-l vadă așa.
„El arată foarte rău acolo. Are ochii umflați, este foarte slab, i-a crescut părul foarte mult, el care se tundea la milimetru întotdeauna, acum nu mai e așa.
Avea părul foarte mare, ochii foarte umflați, era foarte slab. Îmi pare foarte rău, dar a fost decizia lui ca el să-mi ia viața. A fost decizia lui”, a povestit Dana Roba, pentru WOWbiz.ro.
Odată ce a fost externată, Dana Roba a scos la iveală faptul că fostul soț i-ar fi sustras și o sumă de bani din casă, după ce a lovit-o cu ciocanul. Banii nu i-au fost restituiți nici până acum și mărturisește că Daniel nu a vrut să spună ce a făcut cu ei.
„Nu am discutat nimic despre banii aceia, cred că nici nu mă mai interesează. L-a întrebat procurorul de bani și i-a spus că am avut doar 1.100 de lei în portofel, dar restul nu. Clar nu vrea să vorbească despre bani”, a mai spus Dana Roba, pentru WOWbiz.ro.
Procesul dintre Dana Roba și Daniel Balaciu începe
După confruntarea față în față, ce a avut loc vineri, urmează să înceapă procesul dintre Dana Roba și Daniel Balaciu. Fostul soț al vedetei va fi judecat pentru faptele sale, iar magistrații vor decide pentru cât timp ar urma să meargă la închisoare.
„Începe procesul, dacă eu nu mă prezentam astăzi la proces, era un pic bine pentru el. M-am prezentat pentru că am fost sunată să vin astăzi la Parchet, chiar dacă vin fără avocat.
Acum a început procesul și după urmează ca el să fie trimis la Penitenciarul din Arad. El acolo își va petrece următorii ani, pe care judecătorul îi va decide ca el să stea după gratii și sperăm că vor fi cât mai mulți”, a mai explicat ea.
În urmă cu câteva săptămâni, jurnaliștii WOWbiz.ro au prezentat, în exclusivitate, informația potrivit căreia Daniel Balaciu nu avea să fie primit la Penitenciarul Timișoara, însă dacă va fi condamnat, va fi încarcerat cel mai probabil la Arad.
Dacă în trecut s-a spus că Daniel Balaciu ar fi regretat fapta sa și loviturile date Danei Roba la începutul acestei veri, în timpul audierilor bărbatul nu a schițat nimic și nici nu i-a spus fostei sale partenere că ar regreta gestul la care a recurs.
„Nu a regretat deloc, nu a dat o lacrimă. Nu a regretat deloc, se uita în ochii mei cu sânge rece. Nu a vrut să zică că îi pare rău nici măcar așa în șoaptă”, a spus Dana Roba.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Daniel Balaciu a acuzat-o pe Dana Roba că nu se ocupă de copii
Bărbatul i-a adus o serie de acuzații fostei soții și susține că aceasta nu s-ar fi ocupat de cele două fete pe care le au împreună. Dana Roba însă spune că Protecția Copilului a venit deja la ei acasă și au constatat că totul se desfășoară în condiții normale.
Mai mult decât atât, vedeta postează adesea fotografii cu fetele ei pe rețele sociale, din care se vede că micuțele sunt îngrijite. Inclusiv în prima zi de școală, celebrul make-up artist a fost alături de copiii ei și i-a pregătit cu tot ce trebuie pentru unul dintre cele mai importante momente.
„A zis că eu nu mă ocupam de fete, deși oamenii văd, au fost cei de la Protecția Copilului să vadă în ce condiții este apartamentul meu, în fiecare zi se face curat de bonă și când nu aveam bonă venea cumnata mea Simona și plăteam curățenia zece milioane pe lună ca să fie curat non – stop în casă.
La mine în casă totul este nou, cumpărat de anul trecut. Toate lucrurile sunt noi, singura care a fost acolo este mobila de bucătărie care este într-o stare perfectă”, a mai spus Dana Roba, pentru WOWbiz.ro.
Împreună cu Daniel Balaciu, Dana Roba are două fetițe, pe Chantal și Celine. Fetele se află în grija vedetei, iar tatăl nu le-a mai văzut din momentul în care a fost încarcerat.
Ai informații care pot deveni o știre? Intră în contact cu reporterii noștri pe adresa de mail [email protected]!