
kanald.ro
Vedete
Dana Roba a explicat ce se întâmplă între ea și Beni, după ce au apărut numeroase zvonuri legate de separare.
Dana Roba a trecut printr-un adevărat calvar, asta după ce fostul soț a adus-o aproape în pragul morții, după o bătaie cruntă. Femeia a trecut printr-o operație pe creier în urma agresiunii, iar medicii au fost rezervați în perioada aceea privind o posibilă recuperare a tinerei.
Ei bine, însă, doar o minune a făcut ca bruneta să-și revină și să se pună pe picioare, iar vedeta face eforturi mari în procesul de recuperare, totul îndreptându-se într-o direcție foarte bună.
Mai mult decât atât, Dana Roba și-a refăcut chiar și viața și iubește din nou, trăind o frumoasă poveste de dragoste alături de noul ei partener, Beni. Sunt extrem de fericiți împreună, însă cu toate acestea, de curând, au apărut numeroase zvonuri potrivit cărora, Dana și Beni ar fi în pragul separării.
„Nu m-am despărțit de Beni, nici nu intră în discuție așa ceva.
Suntem doi oameni maturi și asumați până la capăt.
Ne iubim foarte mult și ne dorim ca DUMENZEU să fie cu noi în continuare. Beni este bărbatul care a stat lângă mine, când am trecut prin valul umbrei morții. Când nu aveam păr pe cap și eram distrusă. Cu mâinile in gips până la coate, el îmi dădea sa mănânc. Ba mai mult de atât, în fiecare zi îmi spunea: Ești frumoasă, voi rămâne lângă tine orice s-ar întâmpla.”, a scris Dana Roba, în dreptul unei imagini cu iubitul ei, Beni.
Dana Roba și Beni
Sinceră din fire, Dana Roba nu s-a sfiit să vorbească chiar și despre căsătoria cu partenerul ei de viață, Beni. Tânăra a dezvăluit că, în primul rând, își dorește să fie divorțată oficial de Daniel Balaciu, iar abia apoi se va gândi serios și la nunta cu cel ce îi aduce în prezent zâmbetul pe buze.
”Povestea noastră de iubire e foarte frumoasă. Prima oară vreau să fiu divorțată și după vorbim și despre nuntă. La pocăiți nu ai voie să stai în curvie. Momentan încă nu locuim împreună pentru că nu s-a mutat la mine cu țoale, cu tot” , a declarat Dana Roba, în urmă cu ceva timp.