kanald.ro
Divertisment
Cosmin a luat, într-un final, decizia! Ce fată din „Casa Iubirii” îi face inima să bată mai tare? Alegerea lui a provocat noi tensiuni între Ștefania și Bianca: „Dai și tu niște săgeți”
După câteva săptămâni în care atenția i-a fost împărțită între Bianca și Ștefania, Cosmin a spus care este alegerea inimii sale.
Fanii emisiunii „Casa Iubirii” au fost puși pe jar în ultima perioadă, întrebându-se care dintre cele două fete, Ștefania și Bianca, i-au atras mai mult atenția lui Cosmin. După câteva săptămâni în care s-a arătat nehotărât, tânărul a spus clar și răspicat pentru care dintre ele începe să nutrească sentimente.
Ce alegere a făcut Cosmin?
După ce, în ultima perioadă, Bianca s-a aflat într-o luptă cu Ștefania pentru inima lui Cosmin, tânărul a pus piciorul în prag.
Din păcate, vestea pe care a primit-o concurenta de la Cosmin nu a fost tocmai pe placul ei.
Deși vizibil dezamăgită, Bianca a mărturisit că se aștepta la această alegere.
Tânăra l-a asigurat pe colegul ei de competiție că nu îi poartă ranchiună și că îl înțelege, deși, de multe ori, el a îndemnat-o să continue să facă pași spre el.„Cosmin: M-am gândit și, după cum am zis și zilele trecute, nu mi se pare corect nici față de tine, nici față de ea(n.r. Ștefania) să tot jonglăm așa. Ideea e că nu am vrut să trag o concluzie atât de rapid, aș fi vrut să mai văd unele lucruri din partea voastră.
Bianca: Ce pot să zic eu?! Înțeleg ceea ce simți și nu cred că pot să schimb eu asta.
Cosmin: Nu vreau sa te simți aiurea, pentru că am văzut și am apreciat gesturile tale către mine și au fost foarte frumoase.
Bianca: Totodată, a fost și decizia mea să fac gesturile alea și nu pot să zic că tu nu te-ai decis mai repede sau mi-ai dat de înțeles. Într-adevăr, mi-ai spus că ți-ai dori să fac în continuare pași spre tine, dar nu m-ai împins. A fost ceva ce am simțit.(…) Mi se pare că am fost implicată, dar n-am văzut din partea ta aceeași implicare.
Cosmin: Nu am simțit să fac anumite gesturi pentru tine și de acolo mi-am tras concluzia că, atâta timp cât eu nu simt să fac ceva pentru cineva, probabil acel cineva nu este potrivit pentru mine”, au discutat Cosmin și Bianca, în ediția de ieri a emisiunii „Casa Iubirii”.
Bianca și Cosmin
Ștefania nu crede că Bianca va renunța la luptă
După ce a aflat că ea este cea aleasă de Cosmin, Ștefaniei nu i-a mai dispărut zâmbetul de pe buze. Concurenta i-a mărturisit Andreei Mantea că se bucură foarte mult și că, acum că băiatul pe care îl place a luat, în sfârșit, o decizie, ea este mult mai liniștită.
Totuși, Ștefania nu crede că Bianca va renunța atât de ușor la lupta pentru Cosmin și este sigură că rivala ei va continua să încerce să-l cucerească pe concurent. Chiar dacă hotărârea a fost luată, între cele două fete au apărut din nou tensiuni.
În timp ce Ștefania crede cu tărie că Bianca se va apropia din nou pe viitor de Cosmin, șatena a asigurat-o că nu va renunța la orgoliul ei și că nu va mai accepta să fie din nou în preajma tânărului, chiar dacă el s-ar întoarce la ea.
„Ștefania: Bănuiam și sunt și eu mai liniștită, pentru că poate să-și acorde atenția mai mult spre mine, că nu prea îmi convenea că dădea atenție în dreapta și-n stânga. Mă simt mai ușurată.
Andreea Mantea: Acum nu o să mai fie o problemă între voi două, nu? Între tine și Bianca.
Bianca: Eu am zis de la început că nu. Sper să rămână așa.
Ștefania: Dar n-au fost probleme. Când o să fim în aceeași ecuație...
Bianca: Păi de acum n-o să mai fim în aceeași ecuație.
Ștefania: Depinde și de cum te comporți tu. Poate dai și tu niște săgeți sau începi iar să te apropii de el, nu știu.
Andreea Mantea: Crezi că n-o să se oprească aici?
Ștefania: Am această senzație.
Bianca: Poate pe parcurs, de-a lungul anilor, o să înțelegi că există un orgoliu al femeilor și atunci când suntem lovite în el, gata. I-am zis și lui pe conexiune că ”Ți-am deschis ușa, tu decizi dacă o închizi după tine sau înaintea ta. Ai închis ușa înaintea ta, mai mult de atât, în limba romană, nu am nevoie”. Am înțeles ce mi s-a transmis și eu nu aș mai vrea ca nici el, într-o posibilă situație în care nu merg lucrurile între voi, să se întoarcă spre mine”, și-au spus Bianca și Ștefania, de față cu Andreea Mantea.