Iată cele mai ușoare rețete de post pe care le poți face acasă, fără să îți ocupe mult timp.
Zilele de post sunt un prilej de a încerca noi mâncăruri, chiar dacă înainte nu te-ai fi gândit să le încerci. Chiar dacă sunt lipsite de carne, brânză sau ouă, acestea pot reprezenta o sursă de energie sănătoasă, timpul de preparare este unul rapid, iar alimentele folosite nu sunt deloc costisitoare.
Cele mai ușoare rețete de post
Humusul de casă
Humusul de casă poate fi alegerea perfectă atunci când vrei să gătești ceva rapid, iar cel făcut în casă îți va plăcea mai mult decât cel cumpărat. Pentru această rețetă ai nevoie de:
Într-un pahar de mixer vertical se combină pasta de susan cu zeama de lămâie, se mixează bine compoziția, apoi se adaugă uleiul de măsline și praful de sare. Se spală năutul și se adaugă peste conținut, apoi se adaugă uleiul de măsline și boia de ardei. Se poate servi cu chipsuri de tortilia sau pâine prăjită.
Varza călită de post din varză murată este o mâncare ideală pe timpul postului, fiind, mai ales, o mâncare tradițională românească, pentru cei preferă să nu se complice cu gusturi necunoscute. Ai nevoie de:
1 kg varza murata
2 cepe medii 1 ardei capia rosu
3 linguri ulei
1 lingurita boabe piper
sare – optional
Mod de preparare:
Se scoate varza din butoi și se lasă la desărat pentru 2-3 ore, apoi se mărunțește fin și se stoarce. Se toacă ceapa și se lasă la călit împreună cu 3-4 linguri de ulei, împreună cu ardeiul roșu. Ulterior, se adaugă varza și se lasă la foc mic, cu o cană de apă. Timpul de preparare este de 30-40 de minute, la 160 de grade. Când este gata, poate fi servită cu mămăliguță alături.
Tocăniță de ciuperci
Tocănița de ciuperci reprezintă o sursă ideală din care îți poți lua vitaminele necesare printr-o porție de mâncare, acestea fiind bogate în antioxidanți. Pentru a fi preparată ai nevoie de:
800 g ciuperci
1 morcov mediu
2 cepe mari
2 ardei o conserva roșii cuburi (400g)
2 linguri ulei
o legătură mărar
sare
Piper
Mod de preparare:
Se taie ceapa mărunt, la care se adaugă cele două linguri de ulei și se lasă la foc mic pentru 4-5 minute, apoi se adaugă ciupercile și se lasă la foc mic pentru 20 de minute. Când se schimbă la culoare, se lasă la scăzut, apoi se adaugă cuburile de roșii, compoziția fiind lăsată la foc mic pentru încă 10 minute, după care se presară mărarul. Poate fi servită cu mămăliguță și ardei iute.
Pilaful țărănesc cu legume este un alt fel de mâncare ușor de preparat, pentru care nu ai nevoie de multe ingrediente. Acesta poate fi servit alături de o salată de varză rapidă, iar legumele sunt cele care îl fac deosebit față de cel tradițional, cu carne.
Pentru preparare ai nevoie de:
2 căni orez
4 cani apa apă
2 cepe
1 morcov
1 ardei
2 ciuperci
4 linguri ulei
O conservă roșii cuburi în bulion
2 linguri mărar mărunțit
sare
piper
Mod de preparare:
Se mărunțește ceapa cât mai fin care se călește timp de 1-2 minute, împreună cu patru linguri de ulei. Se adaugă legumele tăiate cuburi și orezul, se lasă două minute, apoi se adaugă apa, se presară sare după gust și se lasă la foc mediu pentru 15-20 de minute până apa scade. Ulterior, se adaugă roșiile cuburi și se amestecă pentru încă cinci minute la foc mic. Se poate servi cu murături sau salată verde.
Iată cele mai ușoare rețete de post pe care le poți face acasă, fără să îți ocupe mult timp.
[Sursa foto: PixaBay]
Clătitele de post
Pentru iubitorii de dulciuri, clătitele de post sunt rețeta perfectă care poate fi făcută într-un timp scurt și care să vă satisfacă nevoia de zahăr.
Pentru realizarea lor ai nevoie de:
250 g făină
200 ml apă minerală
3 linguri ulei
un plic zahar vanilinat
un praf sare
o lingură zahăr
ulei pentru prăjit â
gem, după gust
Se pune făina într-un castron, se adaugă sarea, zahărul vanilinat și se amestecă, după care se toarnă uleiul, se amestecă din nou, apoi se adaugă apa minerală și se continuă amestecarea conținutului până devine un aluat potrivit de gros, dar care să curgă. Se lasă la frigider timp de 30 de minute, apoi se coc clătitele. Acestea pot fi servite cu gem, în funcție de preferințe.
Cum să treci mai ușor peste perioada de post?
Perioada de post poate un moment în care preferințele alimentare nu mai pot fi satisfăcute, iar felurile de mâncare par a fi din ce în ce mi puține. Lucrurile nu stau deloc așa, asta pentru că toate mâncărurile tradiționale bazate pe legume pot fi făcute fără să conțină carne sau alte alimente interzise în post. Pilaful, iahnia de fasole, legumele la cuptor, ciorba de legume, mâncărica de ciuperci, varza călită, tocănița de cartofi, negresa de post sau clătitele sunt doar câteva exemple de mâncăruri care pot fi ușor realizate în perioada de post.
Pe lângă acestea, mai multe rețete pot fi făcute folosindu-ne de înlocuitori alimentari, cum ar fi diferite produse din soia, la fel de proteice și poate mai sănătoase decât mâncarea din restul zilelor. Mai mult decât atât, perioada de post prin mâncăruri bazate pe legume poate reprezenta momentul perfect de regenerare a organismului.