WowNews logo WOWnews
Stories
oana roman
Colaj Oana Roman

Vedete

„Am plecat” Oana Roman a făcut anunțul direct de la volanul mașinii! Nu a mai stat pe gânduri și le-a spus fanilor totul: „Pe nepusă masă”

Oana Roman și-a anunțat fanii de pe rețelele de socializare că pleacă într-o escapdă la Azuga, alături de fiica ei, Isabela.

Oana Roman este iubită și apreciată de mulți români, iar de când a apărut pentru prima dată în lumina reflectoarelor, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas.

De asemenea, fiica lui Petre Roman este foarte activă și pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu cei ce o îndrăgesc aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa, atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute.

Citeste si: Replica lui Cătălin Cazacu după acuzațiile aduse de Ramona Olaru. De ce i-a cerut inelul înapoi vedetei și dacă și-a jignit fosta parteneră: “Consider că nu are ce să caute la tine.” - kfetele.ro

Așa s-a întâmplat și de curând, asta pentru că Oana Roman a anunțat fericită, pe internet, că a plecat, din nou, alături de fiica sa într-o escapadă la Azuga. Vedeta a fost pe cât se poate de fericită că ea și Isabela au fost spontane și au reușit să se organizeze rapid pentru a pleca împreună într-o mini-vacanță.

Citește și: După un an plin de provocări, Oana Roman a luat decizia! Ce priorități va avea în 2024? „Asta îmi doresc în primul rând” | EXCLUSIV

„Suntem pe drum, am plecat, din nou, pe nepusă masă. Ne-am urcat în mașină și mergem la maminana noastră, la Azuga. Așteptați-ne că ajungem în curând.”, a spus Oana Roman, pe internet.

Oana Roman, despre separarea de tatăl fiicei ei, Marius Elisei

Oana Roman este foarte sinceră când vine vorba de fanii ei, iar pe internet vedeta împărtășește aproape totul cu aceștia, motiv pentru care le-a dat ocazia urmăritorilor ei să-i adreseze orice curiozitate ar avea despre ea.

Citește și: „O zi care a început prost” Oana Roman a vrut ca toți fanii să știe asta de la ea! Le-a spus clar ce a pățit chiar de la primele ore ale dimineții: „O problemă”

Citeste si: Nicolae Botgros intervine în scandalul legat de moartea Andreei Cuciuc. Care este dorința lui: “Să fie cercetat amănunțit, fiecare secundă, fiecare acțiune a celor prezenți în acel local.” - kfetele.r

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro

Citeste si: Veronica, surprinsă făcând ceva ULUITOR după ediția de ieri. Cei care îi urmăresc activitatea online N-AU PUTUT CREDE! Ce decizie neașteptată a luat concurenta din Casa iubirii chiar sub ochii lor: "O

Așa se face că un internaut mai curajos a întrebat-o pe Oana Roman când și-a dat seama că nu mai merită să continue relația cu tatăl fiicei ei, Marius Elisei, iar vedeta a povestit cu lux de amănunte totul.

„Eu am știut de mult că nu mai merită și totuși am mai încercat, știind că încerc degeaba, pentru că nu se mai putea. Cum am știut ce să fac?! Pur și simplu, am știut că trebuie să pun stop definitiv. Și asta a însemnat să-mi fac un plan prin care să reușesc să scap definitiv. Am știut că nu voi scăpa decât dacă voi pune bariere și voi spune ”nu” și mă voi izola complet de cealaltă persoană, astfel încât să o determin să plece de bunăvoie la un moment dat. Știam că nu va pleca decât dacă va găsi o altă victimă. Până la urmă, lucrul ăsta s-a întâmplat și asta mi-a adus mie o mare liniște și o mare bucurie. Dar a fost un proces lung și foarte greu”, a povestit Oana Roman pe Instagram.