kanald.ro
Colaj Oana Roman
Colaj Oana Roman
Vedete
Oana Roman le-a povestit fanilor de pe Instagram prin ce a trecut încă de la primele ore ale dimineții.
Oana Roman este iubită și apreciată de mulți români, iar de când a apărut pentru prima dată în lumina reflectoarelor, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas, indiferent de situație.
De asemena, fiica lui Petre Roman este foarte activă și pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu urmăritorii ei aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa, atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute, așa cum s-a întâmplat și de această dată.
Citeste si: BREAKING! A MURIT Horia Moculescu!- kanald.ro
Așa se face că, Oana Roman le-a mărturisit internauților faptul că ziua ei nu a început tocmai bine, asta pentru că mașina ei are probleme și, pe lângă asta, a uitat și cardul bancar acasă.
„Am ajuns să mă vopsesc într-o zi care a început prost. Trebuie să ajung la service cu mașina care pare că are o problemă, mi-am uitat cardul acasă.”, a scris Oana Roman, în dreptul unui filmuleț pe care l-a realizat la salon.
Oana Roman la salon
Perioada sărbătorilor de iarnă a fost una destul de aglomerată pentru Oana Roman, fiind nevoită să se împartă în mai multe locuri, astfel că după ce a terminat cu toate vizitele, vedeta s-a întors acasă, alături de fiica ei.
Seara, însă, în a doua zi de Crăciun, Oana Roman a avut parte de o surpriză neașteptată chiar din partea fiicei sale, Isabela, iar vedeta a dorit să împărtășească totul cu internauții.
„Azi am fost în vizită la mama, la patinoar, la încă 2 prietene și seara am ajuns acasă și am făcut în bucătărie și în tot parterul.
Surpriza pe care Isabela i-a pregătit-o mamei sale