kanald.ro
Vedete
„Am încercat deja toate variantele” Emily Burghelea le-a spus fanilor tot ce se întâmplă în familia ei! Nu știe cum să mai rezolve asta și le-a cerut sfatul internauților
Emily Burghelea și-a deschis sufletul în fața fanilor ei și le-a povestit ce se întâmplă în familia sa. Tânăra le-a spus internauților că are nevoie de sfaturi.
Emily Burghelea nu ratează nicio ocazie să-și țină fanii la curent cu aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa, prin intermediul rețelelor de socializare, în special pe Instagram, acolo unde este foarte activă și unde împărtășește cu urmăritorii ei atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute.
Recent, însă, tânăra mămică le-a cerut sfatul internauților privind o situație cu care se confruntă, în special, de când a venit pe lume și cel de-al doilea copil. Mai precis, blondina spune că ea și soțul ei, Andrei, încearcă să doarmă separat de micuții lor, însă le este foarte greu.
Mai mult decât atât, cei doi parteneri s-au consultat chiar și cu un specialist în somn, care le-a recomandat ca Andrei să doarmă cu Amedea, iar Emily cu micuțul Damian, însă nu a funcționat nici această variantă, așa că dorm toți 4 în aceeași cameră. Din acest motiv, blondina le-a întrebat pe mămicile care au 2 copii cum procedează privind acest aspect și care ar fi cea mai bună soluție.
„Poate nu-i bine să dorm cu ei în pat, că așa se spune, e bine să doarmă bebelușul în patul lui, dar eu nu prea pot să ajung în punctul ăla, să-i culc separat. (…) Amedea deja este mare, ea ar putea să doarmă singură, dar parcă nu mă lasă sufletul. (…) E greu, e foarte greu să înveți un copil care a dormit toată viața cu tine în pat, să doarmă singur. (…) Am încercat deja toate variantele, adică a dormit Andrei cu Amedea într-o cameră, eu cu bebe într-o altă cameră, ca să nu se mai trezească între ei. (…) Nu știu cum e mai bine, am discutat despre asta și cu un consultant în somn și ne-a spus să doarmă Andrei cu Amedea și eu cu bebe. (…) Mi-a spus cineva acum să-i cumpărăm un pat Amedeei și să o punem să doarmă în patul ei în camera noastră. Voi cum faceți? Aveți doi copii? Cum dormiți cu ei? Help! (N.red.: Ajutor)”, a spus Emily Burghelea, pe Instagram.
Emily și Andrei au încercat toate variantele pentru a-l vindeca pe fiul lor, Damian
Emily Burghelea a ajuns la capătul puterilor! Fiul ei, de doar câteva luni, se confruntă cu o dermatită care i-a afectat pielea, în special cea de pe față, iar blondina și soțul ei au încercat toate variantele pentru a-l vindeca pe micuț, însă fără niciun rezultat până acum.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
„Iar înflorește… Eu cred că o să intru în depresie în curând… Eram aproape sigură că se vindecă, părea că trece, dar în dimineața asta ne-a „surprins” iar…”, a mărturisit Emily Burghelea, pe pagina sa de Instagram, alături de o fotografie cu fața micuțului Damian.
Damian, fiul lui Emily Burghelea