kanald.ro
Vedete
Ce se întâmplă cu Andrei, soțul lui Emily Burghelea, la o săptămână după ce a chemat ambulanța acasă?! Imaginea i-a îngrijorat pe fani
Andrei, soțul lui Emily Burghelea, le-a povestit fanilor din mediul online care este starea sa de sănătate, la o săptămână după ce a chemat ambulanța acasă.
În urmă cu o săptămână, Emily Burghelea și soțul ei, Andrei, se întorceau bucuroși dintr-o vacanță de peste hotare, acolo unde au mers singuri, fără copiii lor, pentru a sărbători ziua de naștere a bărbatului. Cu toate acestea, însă, imediat ce au ajuns în țară, fericirea celor doi a fost umbrită de o nouă problemă, mai precis o stare de rău ce a pus stăpânire pe Andrei.
Partenerul blondinei a rezistat cât a rezistat, însă din cauza faptului că se simțea din ce în ce mai rău, iar febra îi creștea rapid, cei doi au decis să cheme ambulanța acasă. Un echipaj medical a sosit de îndată la domiciliul lor, iar specialiștii i-au administrat soțului vedetei medicamente pentru o însănătoșire rapidă.
Totuși, nu este pentru prima dată când Andrei se confruntă cu astfel de probleme de sănătate, căci din cauza imunității scăzute, acesta răcește foarte des. Recent, însă, bărbatul i-a anunțat pe urmăritori că începe să urmeze un tratament cu perfuzii, pentru creșterea imunității, postând și o imagine pe Instagram, pentru a le arăta urmăritorilor săi că a început deja tot procesul.
„Încep o cură perfuzabilă de creștere a imunității! O să fac o perfuzie dimineața și una seara.”, a scris Andrei, în dreptul unei imagini în care apare cu perfuzia.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
Andrei s-a confruntat cu probleme de sănătate, după întoarcerea din vacanță
Atunci când s-au întors din mini-vacanța de peste hotare, Andrei s-a confruntat cu probleme de sănătate. Este vorba despre o răceală care i-a dat mari bătăi de cap, căci temperatura crescută și durerile l-au făcut pe bărbat să cheme de urgență un echipaj medical, chiar acasă, pentru un control și pentru administrarea unui tratament.
„De ieri de la 16:00 sunt cu temperatura 40. La 01:00 noaptea nu am mai rezistat și am chemat ambulanța. @emilyburghelea a stat toată noaptea și m-a păzit, nu a putut dormi deloc. Este eroina mea! Nu mă pot ridica din pat, dar mă voi face bine cât mai curând pentru că are @emilyburghelea grijă de mine. Mă doare fiecare celulă din corp. Poate așa mai scade temperatura (n.r.- doctorii i-au administrat tratament prin branulă). Am cel mai tare suport emoțional (n.r. – Emily Burghelea și cei doi copii ai lor). @emilyburghelea mai pregătește ceva cocktail-uri (n.r. – medicamente) să-mi revin”, a transmis Andrei, pe rețelele de socializare.