kanald.ro
Diverse
5 rețete pentru deserturi sănătoase. Se prepară ușor și sunt delicioase
Iată 5 rețete pentru deserturi sănătoase pe care trebuie să le încerci! Sunt gustoase și ușor de preparat!
Daca ai hotărât să adopți un stil de viață sănătos, nu trebuie să renunți la deserturi! Ideea că deserturile sunt nesănătoase este falsă și a devenit un motiv pentru care multe persoane se abțină de la plăcerea de a savura un desert delicios. Iată 5 rețete pentru deserturi sănătoase și, totodată, delicioase!
5 idei de rețete pentru deserturi sănătoase
Dacă ești la dietă și ai poftă de ceva dulce sau vrei să le oferi copiilor tăi un desert sănătos, fără mult zahăr și fără aditivi din comerț, încearcă una dintre următoarele 5 rețete. Sunt delicioase și simplu de preparat!
Citeste si: Mozzarella de post. Cea mai simplă și rapidă rețetă
Brioșe sănătoase cu morcov
Ingrediente
200 g făină din grâu spelta
2 morcovi de mărime medie (dați pe răzătoarea fină)
120 g piure de mere
80 g xilitol (sau zahăr din trestie sau cocos)
2 linguri ulei de cocos topit
2 linguri semințe de chia
150 ml apă
coaja de la jumătate de lămâie
1 pachet (15 g) de praf de copt
1 linguriță scorțișoară
50 g nuci
un vârf de cuțit de sare
stafide (optional)
Mod de preparare
Într-un castron, amestecă toate ingredientele uscate. Adaugă morcovii dați pe răzătoarea fină și toate ingredientele lichide. Toarnă aluatul rezultat în 9 forme pentru brioșe (de preferință din silicon). Coace brioșele timp de 25-35 minute la 190 de grade, în funcție de puterea cuptorului, până când se rumenesc.
Cremă Raffaello cu brânză quark, cireșe și ciocolată
Ingrediente
250 g brânză quark cu conținut redus de grăsimi (sau cremă de brânză)
350 g iaurt simplu sau skyr
60 g fulgi de nucă de cocos
200 g cireșe
50 g ciocolată neagră
stevia/flavdrops (după gust)
Mod de preparare
Într-un castron, amestecă brânza quark cu iaurtul și fulgii de nucă de cocos. Îndulcește amestecul cu stevia sau cu picături flavdrops după gust. La final, adaugă cireșele din care ai scos sâmburii și ciocolata neagră mărunțită.
Porridge-„negresă” la cuptor
Ingrediente
1 cană ovăz
1 cană de lapte la alegere
4 linguri făină de cocos
2 linguri cacao pudră
2 linguri miere
fulgi de ciocolată neagră
Mod de preparare
Amestecă bine toate ingredientele și împarte amestecul în două vase tip ramekin sau recipiente mici rezistente la căldură. Deasupra porridge-ului poți presăra câțiva fulgi de ciocolată neagră, apoi coace-l la 120 de grade timp de 15-20 minute până capătă o consistență groasă.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Citeste si: 5 salate delicioase de primăvară. Sunt pline de vitamine
Cheesecake cu zmeură sănătos la borcan
Ingrediente
100g nuci pecan/nuci
1 lingură miere
1/2 linguriță scorțișoară
600 g iaurt grecesc simplu degresat (sau brânză de vaci moale)
4 linguri miere sau xilitol
1 linguriță extract de vanilie
2 căni (250 g) zmeură
Mod de preparare
În robotul de bucătărie, amestecă nucile cu o lingură de miere și cu scorțișoară. Împarte aluatul sfărâmicios rezultat și așează-l prin presare pe fundul a 4 borcane sau boluri. Într-un castron, amestecă iaurtul (sau brânza de vaci moale) cu 4 linguri de miere și extractul de vanilie. Pentru un gust și mai delicios, recomand să bați umplutura câteva momente.
Toarnă umplutura în mod egal peste aluatul din borcane. Într-o cratiță mică, amestecă zmeura cu 2 linguri de apă și fierbe-o până se înmoaie. Lasă zmeura să se răcească timp de câteva minute, apoi toarn-o peste cheesecake-uri. Prăjitura cheesecake poate fi servită imediat sau poate fi dată la frigider timp de câteva ore.
Sufleu sănătos cu banană și scorțișoară
Ingrediente
1 banană coaptă
2 albușuri de ou
1/2 linguriță scorțișoară
Mod de preparare
Bate albușurile până când spuma se întărește. Adaugă banana piure sau dată prin blender, scorțișoara și amestecă încet. Toarnă amestecul în două vase tip ramekin sau în alte forme mici pentru copt și coace sufleul la 200 grade Celsius timp de aproximativ 10 minute.