kanald.ro
Sport
Xavi Hernandez: „Dacă suntem o echipă în adevăratul sens, avem șansa noastră să trecem”. Ce vrea antrenorul Barcelonei de la jucătorii săi în timpul meciului contra celor de la PSG din sferturile UEFA Champions League?
Barcelona a ajuns pentru ultima dată în semifinalele UEFA Champions League în sezonul 2018/2019. Catalanii au fost eliminați atunci de către Liverpool.
Două meciuri s-au terminat la egalitate în turul sferturilor de finală ale UEFA Champions League. Acestea sunt chiar cele din prima zi, anume: Real Madrid – Manchester City (3-3) și Arsenal – Bayern Munchen (2-2).
Următoarele două partide au avut și câștigătoare. Mai precis, Atletico Madrid a reușit să se impună cu scorul de 2-1 în fața celor de la Borussia Dortmund, iar Barcelona i-a învins pe cei de la PSG, tabela indicând la finalul meciului 3-2 pentru formația catalană.
Ce a spus Xavi Hernandez înainte de meciul retur contra celor de la PSG
Astfel, Barcelona începe meciul retur cu un avantaj de un gol. Xavi Hernandez, antrenorul echipei catalane, este foarte determinat înainte de a doua partidă contra francezilor de la PSG.
Mai precis, potrivit Digi Sport, care menționează ca sursă Marca, Xavi Hernandez a spus că: „Slăbiciunile lor vor fi observate, sunt sensibili. Dacă e să fiu sincer, cheia este să fim o echipă, și în apărare, dar și în atac. Trebuie să ne lăsăm pielea pe teren și să ne dăm viața. Dacă suntem o echipă în adevăratul sens, avem șansa noastră să trecem”.
Situația celor două echipe înainte de meciul retur din UEFA Champions League
Înainte de meciul decisiv din sferturile de finală ale celei mai importante competiții la nivel de echipe de cluburi, cei de la Barcelona au disputat o partidă din LaLiga împotriva celor de la Cadiz.
Gruparea antrenată de Xavi Hernandez a reușit să se impună cu scorul de 1-0, ajungând la un total de 70 de puncte după 31 de etape disputate în LaLiga, conform platformei Transfermarkt.
Totuși, gruparea catalană este la distanță de opt lungimi în fața rivalilor de la Real Madrid, formație antrenată de Carlo Ancelotti.
De partea cealalată, PSG nu a avut niciun meci de jucat între cele două partide cu FC Barcelona. După manșa retur împotriva catalanilor, parizienii vor reveni în Ligue 1 unde se vor înfrunta cu cei de la Olympique Lyon, echipa de pe locul șapte din campionatul Franței.
Potrivit platformei menționate anterior, cei de la PSG au 63 de puncte și ocupă primul loc în Ligue 1, aflându-se la 10 lungimi în fața celor de la Brest, gruparea de pe poziția secundă.