
kanald.ro
Vedete
X Factor finala 2020. Când se afla cine este marele câștigător al sezonului 9.
X Factor finala 2020. Când se afla cine este marele câștigător al sezonului 9?! În această seară de la ora 20:00. Cei patru jurați și-au ales finaliștii care vor lupta pentru marele premiu.
Adrian Petrache, Andrada Precup, Super 4 și Sonia Mosca vor lupta în marea finală X Factor sezonul 9.
Finala X Factor sezonul 9 va avea loc în această seară, vineri 18 decembrie, de la ora 20:00. Loredana, Delia, Ștefan Bănică și Florin Ristei și-au ales finalistul X Factor sezonul 9. Concurenții fiecărei categorii de vârstă au repetat ore în șir și s-au pregătit pentru cea mai importantă etapă din concurs. Înainte de marele final al show-ului de talente, concurenții au trecut prin niște schimbări de look care vor impresiona publicul de pe micile ecrane.
Vineri 18 decembrie, de la ora 20.00, Adrian Petrache, Andrada Precup, Super 4 și Sonia Mosca vor lupta în marea finală X Factor sezonul 9.
Andrada Precup
Andrada Precup, din grupa de fete a lui Ștefan Bănică, l-a impresionat pe mentorul său încă din audiții. Tânăra a obținut patru de ”DA”, iar asta a trimis-o direct în bootcamp-ul X Factor.
„Cred că Dumnezeu, în schimbul deficienței mele mi-a dat acest har de a cânta și de a bucura sufletele oamenilor”, a spus Andrada Precup, care este nevăzătoare, însă are o voce și un auz de excepție.
Sonia Mosca
Sonia Mosca, italianca cu voce de aur, i-a ridicat în picioare pe cei patru jurați în audiții. Sonia a interpretat piesa „And I Am Telling You I’m Not Going” cu care a stârnit ropote de aplauze.
„Simt cu adevărat muzica înăuntrul meu”, a spus Sonia Mosca.
Super 4
Super 4 s-au prezentat în audiții cu piesa „Caruso”. Cei patru italieni au avut o prestație emoționantă care i-a impresionat pe jurații: Florin Ristei, Ștefan Bănică, Delia și Loredana.
Adrian Petrache
Adrian Petrache, nepotul lui Florin Salam, a impresionat juriul încă din audiții. Tânărul de 22 de ani a învățat de mic să cânte la chitară de la bunicul său.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
Concurenții X Factor sezonul 9 au pregătit pentru marea finală o melodie individuală, una alături de mentorul lor, iar alta alături de un invitat special, ales dintre artiștii importanți din România.
Andrada Precup va cânta în această seară o piesă individuală, una alături de mentorul său, Ștefan Bănică, iar alta alături de doi invitați speciali, artiști de renume din România, Damian Drăghici și Adrian Daminescu.
În marea finală X Factor 2020, Sonia Mosca va cânta o piesă individual, o piesă alături de mentorul său, Delia, iar ultima melodie a serii o va interpreta alături de Monica Anghel.
Super 4 vor avea o piesă pe care o vor cânta individual în marea finală X Factor sezonul 9, un moment special alături de mentorul său, Florin Ristei, iar a treia piesă o vor interpreta alături de Raluka.
Adrian Petrache va interpreta în această seară o piesă solo, una alături de mentorul său, Loredana, iar ultima piesă o va interpreta alături de unchiul său, Florin Salam.