kanald.ro
Vedete
„Voiam să fie crescută într-un climat mai sănătos” Irinel Columbeanu nu și-a dorit ca fiica lui să se mute cu Monica Gabor și Mr. Pink, iar acum a spus totul! Fostul milionar nici nu bănuia că Irina nu se va mai întoarce
Irinel Columbeanu a spus abia acum de ce nu și-a dorit ca fiica lui să se mute cu Monica Gabor și Mr.Pink. Mărturisirile neașteptate făcute de fostul milionar!
Irinel Columbeanu și Monica Gabor au format un cuplu ani la rând, iar din povestea lor de dragoste a rezultat și o fetiță, Irina, care acum a ajuns la vârsta adolescenței. După divorțul celor doi soți, micuța a rămas în grija tatălui său, care la vremea aceea avea toate posibilitățile financiare ca fata să nu ducă lipsă de nimic. Ei bine, după câțiva ani Irinuca a mers la mama ei, în America, și de atunci nu s-a mai întors în România. Despre plecarea copilei și ce s-a întâmplat, de fapt, la momentul acela, Irinel Columbeanu a vorbit abia acum.
Fostul milionar a spus clar motivul pentru care nu și-a dorit la început ca fiica lui să se mute cu fosta soție și Mr.Pink, actualul partener al brunetei. Această dezvăluirile, dar și alte detalii neștiute până acum, le-a făcut publice în cadrul emisiunii moderate de Cristina Șișcanu. Iată mărturisirile fostului afacerist de la Izvorani, la care nimeni nu se aștepta!
Irinel Columbeanu a spus abia acum ce s-a întâmplat când fiica lui a plecat în America
În cadrul emisiunii moderate de către Cristina Șișcanu, fostul milionar de la Izvorani a făcut mărturisiri neștiute de nimeni. Ei bine, Irinel Columbeanu a vorbit cu sinceritate despre plecare fiicei sale în America, la cea care i-a dat viață, și a dezvăluit motivul pentru care nu și-a dorit ca Irinuca să se mute cu Monica Gabor și Mr.Pink. Acesta a recunoscut că îi era și frică de posibilitatea ca fata să nu se mai întoarcă la el, dar și faptul că la momentul acela micuța avea tot ce își putea dori și mai ales un climat sănătos unde să crească.
Deși la acea vreme nu era de acord ca fiica lui să se mute, după un timp a căzut la un numitor comun cu fosta soție și copila a plecat. Despărțirea de cea căreia i-a dat viață și a crescut-o a fost extrem de grea și pe neașteptate, astfel că fostul milionar nici nu bănuia că fata nu o să se mai întoarcă în România.
„Cristina Șișcanu: De ce nu ați vrut să o lăsați pe Irina să stea cu ea (n.r – Monica Gabor)? Vă era frică că pleacă cu ea?
Irinel Columbeanu: Da, îmi era și frică. Nu avea cum. La vremea aceea eu eram deja în America, atunci când am refuzat propunerea ei ca Irina să rămână cu ea. Era în decembrie 2017.
Cristina Șișcanu: Era o ambiție să rămână copilul la dumneavoastră?
Irinel Columbeanu: Eu aveam această ambiție deoarece voiam ca Irina să fie crescută într-un climat mai sănătos. Acest lucru nu se aplică în prezent, dar cred că m-ați întrebat cum gândeam eu la acea vreme.
Cristina Șișcanu: Cum a fost despărțirea de Irina?
Irinel Columbeanu: Despărțirea de Irina a fost pe neașteptate și practic nici nu știam că nu se va mai întoarce, nici nu bănuiam.”, a fost dialogul pe care Irinel Columbeanu l-a avut cu Cristina Șișcanu în cadrul emisiunii.
Ce relație are acum fostul milionar cu fiica lui și a Monicăi Gabor: „Așa a trebuit să se întâmple”
În cadrul emisiunii, Irinel Columbeanu a fost întrebat de către prezentatoare dacă a simțit dezamăgirea în urma deciziei fiicei sale de a nu se mai întoarce în țara natală. Ei bine, răspunsul lui a fost clar nu și a povestit pe larg în ce circumstanțe a plecat fata în America. Se pare că la momentul acela, Irinuca se confrunta cu o afecțiune de sănătate, astfel că mama sa a făcut tot posibilul să găsească un medic renumit în SUA, care să se ocupe de cazul micuței. Deși a luat legătura rapid cu un doctor, copila nu putea fi operată în lipsa unei procuri și a semnăturii date de tatăl ei. Având în vedere această situație, fostul milionar a rezolvat situația printr-un acord virtual.
De altfel, fostul soț al Monicăi a povestit și cum a condus-o pe fiica lui la aeroport și ce a simțit în acel moment. Deși avea în gând că fata o să se întoarcă în toamna lui 2018, acesta a avut pentru câteva secunde o intuiție care l-a făcut să-o sune pe fosta soție și să-i spună că este de acord ca fata să rămână în grija ei. Această decizie a luat-o prin prisma faptului că America este un loc unde fata lui poate să se dezvolte și să crească frumos.
„Cristina Șișcanu: V-a dezamăgit că nu a vrut să se mai întoarcă ea?
Irinel Columbeanu: Nu. Eu am fost de acord cu ceea ce îmi solicitase Monica și soțul ei, Mr. Pink, în legătură cu Irina. Lucrurile s-au întâmplat fiindcă așa a trebuit să se întâmple. Monica mi-a comunicat prin telefon că Irina este bolnavă, adică avea o afecțiune, șalazion se cheamă, și mi-a spus că a dus-o ea la un doctor foarte renumit acolo și că acel doctor nu vrea să o opereze pe Irina până nu îi prezintă o procură din partea tatălui.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Ca să scap de această complicație, cu toate că era pentru sănătatea Irinei, mi-a venit ideea să tipăresc acea procură, am semnat-o și am citit-o în fața camerei de luat vederi a telefonului meu, în limba engleză.
Lucrul ăsta a rezolvat problema, iar eu aducându-mi aminte de ce mi-a spus Pink în parcare, că sunt inconștient vizavi de soarta Irinei, mi-am adus aminte de plecarea Irinei, cum am condus-o la îmbarcare și având în minte data la care trebuia să se întoarcă, septembrie 2018, s-a făcut un film și o voce mi-a spus: Dă-ți acordul către mamă.
Atunci i-am dat mesaj Monicăi și i-am spus că în legătură cu ce m-a rugat ea și Pink sunt de acord. Eu m-am gândit că o țară care este atât de permisivă este o țară în care Irina merită să crească.”, a fost o parte din discuția pe care fostul soț al Monicăi Gabor a purtat-o cu Cristina Șișcanu, în cadrul emisiunii.
În ceea ce privește relația din prezent cu fiica lui, Irinel Columbeanu mărturisește că este una foarte bună și că s-a păstrat în timp foarte legată. De asemenea, acesta a precizat că vorbește des cu adolescenta și nu a simțit nicio clipă că ea ar putea să se îndepărteze de el.
„Cristina Șișcanu: Vorbiți des cu ea?
Irinel Columbeanu: Da!
Cristina Șișcanu: Simțiți cumva că s-a îndepărtat de dumneavoastră?
Irinel Columbeanu: Nu, n-am simțit acest lucru niciodată”, au mai fost răspunsurile fostului milionar, la întrebările prezentatoarei din emisiune.
Irinel Columbeanu și fiica lui, în urmă cu mai mulți ani