kanald.ro
Vedete
„Vine bebe” Carmen de la Sălciua, însărcinată în secret? Artista a stârnit multe suspiciuni cu ultima sa apariție
Carmen de la Sălciua și-a pus fanii serios pe gânduri după ce a postat în mediul online mai multe imagini în care pare că are o burtică de graviduță.
Recent, Carmen de la Sălciua a ridicat multe suspiciuni în rândul fanilor după ce a postat în mediul online o serie de imagini îmbrăcată în costum popular, în care o burtică „suspectă” i-a făcut pe fani să se gândească imediat la faptul că artista așteaptă venirea pe lume a unui copil.
Carmen de la Sălciua s-a întors recent dintr-o nouă călătorie spirituală, alături de soțul său, din jurul muntelui Athos, care s-a dovedit a fi, ca de fiecare dată, cu un mare impact emoțional pentru artistă. La scurtă vreme după încheierea călătoriei, artista a realizat o scurtă ședință foto îmbrăcată în straie populare românești, însă nu au putut trece neobservate de fani, pentru că o bună parte dintre ei au sesizat ceva diferit la artistă, respectiv faptul că, pe sub hainele largi, în zona abdomenului, pare că burtica i-a crescut considerabil.
Carmen de a Sălciua este însărcinată cu primul copil?
În mediul online, ca de fiecare dată, părerile au fost împărțite, însă cei mai mulți dintre admiratori au observat o schimbare majoră în ceea ce privește aspectul fizic al vedetei, mai exact în zona abdomenului, moment în care s-au gândit imediat că poate fi vorba despre o sarcină.
„Ești însărcinată?”, „Vine bebe?”, sunt doar câteva dintre opiniile fanilor, după ce au văzut imaginile cu Carmen de la Sălciua.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
În trecut s-a mai speculat că artista ar fi însărcinată
Nu este prima dată când admiratorii lui Carmen de la Sălciua au fost îndemnați să creadă, după imaginile postate de artistă în mediul online, că este însărcinată. Ultima dată când s-a întâmplat acest lucru, imaginile respective cu burtica ușor proeminentă a artistei a fost, în acel caz, se pare, doar rezultatul unei ținute neavantajoase sau a unei mese copioase. Întrebată ulterior dacă poate să confirme sau să infirme o posibilă sarcină, la vremea aceea artista a menționat că nici ea nu știe, pentru că nu a făcut niciun test.
„Sinceră să fiu, nu știu dacă sunt însărcinată sau nu pentru că nu mi-am făcut test de sarcină. Acum sunt pe drum și venim spre România și probabil că voi dezlega misterul în țară. Deocamdată eu nu am simptome”, a dezvăluit Carmen de la Sălciua pentru WOWbiz.ro.