kanald.ro
Stiri
Vin bani de la stat pentru părinții din România! Indemnizațiile de creștere a copilului ar putea fi majorate cu până la 3.500 de lei: "Trebuie stabilit impactul bugetar" | EXCLUSIV
Indemnizația pentru creșterea copilului s-ar putea majora semnificativ, iar suma maximă pe care ar putea să o primească părinții ar putea ajunge la 12.0000 de lei.
Autoritățile iau în calcul majorarea indemnizației pentru creșterea copilului, iar astfel părinții ar putea ajunge să primească sume și cu 3.500 de lei mai mari. Totuși, cea mai mică indemnizație ar putea crește la 1.800 de lei, fiind majorată cu 300 de lei.
În prezent, totul este la faza de proiect de lege. Acesta prevede creșterea cuantumului maxim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului de la 8.500 de lei până la 12.000 de lei. Ultima modificare a acestei indemnizații a avut loc în 2017, la acel moment salariul minim brut pe economie depășit cu puțin 1.400 de lei.
În prezent, salariul minim brut pe economie a ajuns la 3.000 de lei, iar inflația a atins un record la începutul acestui an, astfel că autoritățile iau în calcul modificări în ceea ce privește sumele pe care părinții le vor putea încasa. Economiștii sunt de părere că este o măsură bună, însă trebuie să fie foarte bine stabilit impactul bugetar pe care aceasta îl va avea.
Majorarea indemnizației pentru creșterea copilului, o măsură bună pentru bugetul de stat?!
Măsura de creșterea a indemnizațiilor pentru părinți este o idee bună, mai ales că veniturile persoanelor aflate în concediu ar trebui să fie aliniate la rata inflației și la prețurile din prezent. În 2017, atunci când s-au realizat ultimele modificări, România avea o inflație de 1.3%.
Totuși, Adrian Negrescu atrage atenția asupra faptului că ministerele ar trebui să calculeze foarte bine impactul pe care decizia îl va avea asupra bugetului de stat destinat asigurărilor sociale.
„Intenția nu este deloc rea, însă trebuie văzut impactul bugetar. Trebuie ca inițiatorii acestui proiect să vină cu un calcul concret sau să ceară Ministerului Muncii sau Ministerului Familiei să explice concret ce ar însemna din acest punct de vedere o creștere a indemnizației pentru bugetul de stat.
Spun acest lucru pentru că și așa bugetul de asigurări sociale este în pioneze și abia reușește să fie finanțat. Ideea nu este rea să crești la 1.800 de lei indemnizația minimă pentru creșterea copilului. Este o idee salutară în condițiile în care familiile, mamele cu copii sunt printre victimele de serviciu ale inflației, ale acestor creșteri de prețuri spectaculoase”, a precizat Adrian Negrescu, pentru WOWbiz.ro.
Copil la joacă
Prețurile, unul dintre cei mai mari dușmani ai părinților
Prețurile sunt unul dintre cei mai mari dușmani ai părinților, în special dacă discutăm despre mamele singure care au parte de un singur venit.
Prețurile alimentelor au crescut exploziv la începutul acestui an, iar la acestea se adaugă și restul obiectelor necesare pentru un copil, iar dincolo de ele vin și medicamentele pe care nu de puține ori părinții sunt nevoiți să le plătească.
„Prețurile la alimente, la vaccinuri, la medicamentele pentru copii au crescut de două sau de trei ori în ultimii doi ani de zile astfel că este foarte greu pentru o mamă, mai ales pentru o mamă singură să reușească din banii de indemnizație să se descurce să își crească acel copil și să îi ofere toate șansele în viață”, a explicat el.
Copil la joacă
Ce măsuri ar putea lua statul pentru creșterea natalității
Jurnaliștii WOWbiz.ro au discutat cu Adrian Negrescu și despre lucrurile pe care statul ar putea să le facă pentru creșterea natalității în România.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
„Să dai posibilitatea celor care muncesc și câștigă un salariu foarte bun și aici mă refer la cei care câștigă peste 8.500 de lei, să le dai posibilitatea de a sta acasă cu copilul și să își primească un venit mai mare de această sumă, e un lucru bun.
De asemenea, mai mult de jumătate din populația României nu câștigă mai mult de 2.600 – 2.700 de lei pe lună, în condițiile în care indemnizația era plafonată la nivel de 1.495 de lei, orice leu în plus contează pentru aceste familii.
Stimularea natalității se poate face prin creșterea acestei indemnizații, însă este nevoie și de alte măsuri, mai ales de natură fiscală, menite să ajute tinerele familii în special. Să reduci din taxele pe salarii ale membrilor familiei, să încerci să le oferi facilități fiscale la plata impozitelor pe venit, pe profit, pe teren sau clădire, să încerci să îi ajuți să își găsească o grădiniță la care să își ducă copiii și să nu trebuiască să plătească acea grădiniță din propriul buzunar, eu zic să sunt elemente esențiale.
Din punctul meu de vedere, statul ar trebui să facă două lucruri esențiale: 1. Să se asigure că toți copii de la vârsta 0 și până la 18 ani au acces gratuit la medicamente, tratamente și asistentă medicală și 2. Să construiască cât mai multe grădinițe, creșe și școli, în așa fel în cât copiii să aibă o șansă reală la educație. Sunt foarte multe familii din România care au renunțat să își mai trimită copiii la grădiniță sau la creșă pentru că nu găsesc locuri la stat și nu au banii să plătească o grădiniță privată„, a mai precizat Adrian Negrescu, pentru WOWbiz.ro.
Ai un pont WOW? Daca deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!