kanald.ro
Vedete
VIDEO Prima reacție a lui Mihai Bendeac, după ce și-a dat pantalonii jos și s-a lăsat filmat, în plină stradă: "Aș vrea să-mi cer iertare familiei mele"
Actorul a făcut primele comentarii după noaptea de pomină pe care a petrecut-o alături de Codin Maticiuc.
Mihai Bendeac a făcut primele declarații, după ce imaginile cu el, lăsându-și pantalonii jos în plină stradă, au devenit virale. Actorul a ținut să își ceară scuze pentru gestul necugetat în fața apropiaților și a celor de acasă.
Mihai Bendeac: „Cuvintele sunt de prisos”
Mihai Bendeac a recunoscut că gestul pe care l-a făcut în urmă cu câteva zile, în timp ce era filmat de Codin Maticiuc, a fost unul deplasat. Imaginile cu actorul, arătându-și părțile intime, au creat adevărate controverse în mediul online.
Bendeac a avut și o primă reacție, după comentariile acide ale celor de acasă și chiar s-a amuzat singur pe seama ipostazei în care a fost surprins: „Aș vrea să-mi cer iertare familiei mele și tuturor celor care mă iubesc și mă apreciază. Cuvintele sunt de prisos. Recunosc că sunt prost. Bă, sunt prost, recunosc că sunt prost, nici nu am un anturaj, de foarte multe ori, care să mă ajute în acest sens, dar faptul că îmi dau seama, e un prim pas.”, a declarat Mihai Bendeac, pe contul personal de Instagram.
Mihai Bendeac, filmat în timp ce își dădea pantalonii jos
Un videoclip postat de Codin Maticiuc, avându-l protagonist pe Mihai Bendeac, a devenit viral în mediul online.
După o noapte de pomină, petrecută într-un club din Capitală, actorul s-a lăsat filmat în timp ce își dădea pantalonii jos în mijlocul străzii. Juratul, care se afla în stare de ebrietate, nu a mai realizat ce se întâmplă: „Dacă vrei paparazzi, îți dau eu!”, se aude pe filmare, în timp ce Bendeac își arată părțile intime la cameră.