
kanald.ro
Stiri
Daca mergi la Cosereni, comuna ialomiteana in care si-a gasit sfarsitul Florin Tudose, nu poti sa nu observi ca pe marginea drumului care leaga Bucurestiul de Urziceni sunt foarte multe cruci.
Florin Tudose a murit duminica la Cosereni, Ialomita In Cosereni, oamenii vorbesc cu mare usurinta despre moarte. Asta pentru ca se confrunta cu ea mai des decat alti romani. Florin Tudose este doar cea mai recenta victima dintr-un lung sir de morti, care incepe prin 1992 cu sotii Ion si Doina Aldea Teodorovici.
Doar anul acesta au fost doua accidente groaznice, dar si stupide petrecute pe sosea. In ianuarie, soferul unui BMW a murit dupa ce remorca unui camion s-a desprins de camionul care circula in fata lui si l-a lovit in plin.
Exista oameni in Cosereni care sunt convinsi ca localitatea lor e blestemata. „La noi vin din toata tara sa moara aici. Azi auzim de un barilean, maine de un bucurestean. Baiatul cu BMW-ul era din Dambovita, iar sotii Aldea- din Moldova. E ceva aici la noi care ii atrage pe oameni sa moara”, ne spune domnul Toni, care vinde la taraba in piata de la Cosereni.
Blestemul de la Cosereni, daca el exista, e legat in mintea multora de un fenomen care s-a manifestat in primii ani dupa Revolutie intr-o biserica din satul Boranesti, aflat pe raza comunei.
In 1989, aici a venit un preot tanar pe nume Gabriel Nicu. Despre parintele Gabriel, unii spun ca a fost un sfant, iar altii- ca a fost un escroc. Cert este ca preotul a reusit sa-i vindece pe multi de tot felul de afectiuni, marturii in legatura cu harul acestuia existand pana in ziua de azi.„ Printre gemetele infricosatoare ale demonizatilor, tuna glasul parintelui Gabriel, ridicand crucea de lemn, drept singura arma de aparare: "Te blestem, satana, iesi!".
Despre „minunile” parintelui Gabriel s-a scris si o carte, care insa a fost aspru criticata de mai marii ortodoxiei romane.
„Este ingrijoratoare tendinta acestei multimi ortodoxe care alearga dupa minuni, vise si vedenii, preoti care ghicesc viitorul si deschid cartea. Acest lucru denota faptul ca o mare parte din popor este lipsita de credinta si de rabdare, apeland mai degraba la vrajitorii de acest fel, in loc sa lucreze poruncile evanghelice si, asa, sa astepte mila lui Dumnezeu”, spunea Iustin Parvu despre parintele Gabriel.
Drept urmare, Episcopul Sloboziei a cerut Safntului Sinod sa-l mute din eparhie si sa-l judece intr-un tribunal bisericesc. Lucru care s-a si intamplat. Gabriel Nicu a fost gasit vinovat ca slujea singur Sfantul Maslu, ca facea slujbe de exorcizare si citea in exces Moliftele Sfintului Vasile cel Mare. In repetate randuri, acesta a afirmat la slujbe ca din cei 16.000 de popi in Romania, doar 7 sunt cu adevarati preoti.
Oamenii din Cosereni au tinut la preotul lor, insa isi amintesc ca acesta avea prostul obicei de a blestema. „L-am auzit de multe ori spunand ca daca pleaca din Cosereni, in urma lui va ramane Satana. Si uite ca asa a fost. Nu vedeti cate nenorociri se intampla la noi?”, ne-a mai spus barbatul.
Ultimii ani din viata, preotul Gabriel Nicu i-a petrecut intr-o localitate din Teleorman, unde a continuat sa tina slujbe cu toate ca era caterisit. A murit la 41 de ani exact precum psihiatrul Florin Tudose: in urma unui infarct.