
kanald.ro
Vedete
Legenda fotbalului mondial, argentinianul Diego Maradona a murit, marți, 25 noiembrie 2020, după ce în urmă cu două săptămâni suferise o operație dificilă.
Diego Maradona, în vârstă de 60 de ani, a murit azi, 25 noiembrie 2020. Vestea a venit ca un șoc pentru fanii fotbalului din întreaga lume. Maradona suferise recent o operație la cap, iar în urmă cu două săptămâni a fost externat. În decursul acestei zile, fostul fotbalist a făcut stop cardiac și a murit. În data de 4 noiembrie, Diego Maradona a fost operat pe creier pentru îndepărtarea unui hematom subdural, descoperit în urma unei investigaţii CT. El venise la spital pentru un control periodic, însă medicii i-au descoperit un cheag pe creier. Hematomul s-ar fi format în urma unei lovituri pe care sportivul ar fi primit-o în trecut.
Citeste si: Amintirile lui Octavian Ursulescu: ”La Sanremo, Angela Similea a stat lângă…Maradona!”
Pe 11 noiembrie, Diego Maradona a fost externat, iar medicii anunțau că starea sa de sănătate este din ce în ce mai bună.
Astăzi, însă, anunțul teribil făcut de presa din Argentina a luat prin surprindere întreaga lume! Legenda fotbalului, Diego Maradona, s-a stins din viață în casa lui din Tigre, după ce a făcut un stop cardiorespirator. Informația a fost confirmată și de Matias Morla, avocatul lui Maradona. La locuința fotbalistului s-au deplasat mai multe ambulanțe, însă nu s-a mai putut face nimic. Argentina a decretat trei zile de doliu național în memoria legendei sportului.
Diego Maradona s-a luptat de-a lungul timpului cu mai multe vicii. Maradona avea probleme cu depresia, alcoolul și subtanțele interzise. Viața artistului a fost una tumultuoasă, dar și plină de momente de glorie. Medicii spuneau, în 2014, că legenda fotbalului ar fi putut să moară oricând din cauza unui gest extrem pe care îl făcea. Cadrele medicale l-au avertizat că viața sa poate fi pusă în pericol din cauza pastilelor de viagra pe care le lua, pentru a ține pasul cu iubita lui cu 30 de ani mai tânără. Diego Armando Maradona a marcat 312 goluri în 588 de meciuri jucate de-a lungul carierei la echipele de club.