WowNews logo WOWnews
Stories
Mircea Lucescu
Mircea Lucescu

Sport

Val de oferte din Romania pentru Mircea Lucescu! Ultimul an de contract cu Dinamo Kiev

Presa din Ucraina a anunțat că antrenorului român nu i se va propune prelungirea înțelegerii cu Dinamo Kiev, scadentă în vara anului 2024.

La finalul anului viitor, formația antrenată în prezent de Mircea Lucescu, ar putea fi preluată chiar de secundul acestuia, un fost mare portar al clubului din Kiev, pentru care a evoluat între 1993 și 2016 (637 de meciuri). Oleksandr Shovkovskyi are 92 de selecții la naționala Ucrainei (1994-2012), iar în ultimii ani a fost secundul lui Andriy Shevchenko și Oleksandr Petrakov la prima reprezentativă a Ucrainei (2018-2023) și secund la Dinamo Kiev (2023).

Val de oferte din Romania pentru Mircea Lucescu

Conform presei din Romania, marele tehnician ar fi curtat de Federația Română de Fotbal și mai multe cluburi de renume din România. Actuala conducere a FRF ar fi dispusă să îi ofere postul de director tehnic al Federației, același post pe care fostul președinte, Mircea Sandu, i l-a mai propus și în anul 2009. Ca director tehnic, „Il Luce” ar avea în subordine toate loturile naționale și s-ar implica activ în numirea selecționerilor și în strategia de dezvoltare a fotbalului românesc. Oferta are șanse foarte mici să fie acceptată, după ce tehnicianul român a refuzat și oferta de selecționer al naționalei României în repetate rânduri, în ultimii ani.

Citeste si: Igor Cuciuc își plângea amarul în direct, în urmă cu câteva luni. Artistul se afla la capătul puterilor: “Perna noastră a fost udă în fiecare seară de lacrimile mamei și lacrimile tatălui.” - kfetele

Unul dintre marile cluburi din Romania care și-a exprimat în mod public dorința de a-l aduce pe „Il Luce” este Dinamo București, ai cărui noi oficiali l-ar vrea ca acționar în noul proiect, director sportiv sau președinte. Rapid și CFR Cluj l-au ofertat pe tehnician pentru postul de antrenor sau manager, dar ofertele ar fi fost deja refuzate.

Citește și: Liderul Peluzei Nord anunță un nou transfer la FCSB! Gheorghe Mustață: „Mai aşteptăm un transfer pe care îl ştiu cred numai eu”

Mircea Lucescu

Citește și: Tizul lui Popovici, aur la CM! Constantin Popovici, campion mondial la săritura în apă de la mare distanță!

FCSB a fost clubul care s-a apropiat cel mai mult, după ce Gigi Becali a discutat de mai multe ori personal cu el. Antrenorul a vizitat baza din Berceni, unde a trimis mai mulți fotbaliști și mai multe echipe de juniori să se pregăteacă, pentru a scăpa din calea războiului din țara vecină. Patronul FCSB ar fi dispuse să îi lase mână liberă lui Mircea Lucescu, fie ca președinte, manager sportiv sau antrenor.

Cele cinci oferte par greu de acceptat, din moment ce are un salariu de 1.2 milioane de euro pe an, plus bonusuri uriașe de performanță la Kiev. Acesta ar fi primit mai multe oferte importante din Turcia, cu salarii de peste 2 milioane de euro, dar și din zona Golfului Persic, cu remunerații de 10-15 ori mai mari decât își permit cluburile din Superligă.