kanald.ro
Vedete
Unde locuiesc George Burcea și Viviana, după împăcare. Au ales să mai dea o șansă relației lor
Unde locuiesc George Burcea și Viviana? Cei doi și-au mai dat o șansă relației.
George Burcea și Viviana s-au împăcat, hotărând să își mai dea o șansă relației. Iată unde locuiesc acum cei doi!
Unde locuiesc George Burcea și Viviana, după împăcare
George Burcea și Viviana Sposub nu au dezvăluit niciodată public motivele despărțirii lor. Există zvonuri conform cărora frumoasa șatenă își dorea să-și construiască o carieră în America, în timp ce actorul avea dorința de a reveni în România pentru a fi alături de cele două fiice din căsnicia sa anterioară cu Andreea Bălan.
Cu toate acestea, actorul a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a o recuceri pe fosta sa parteneră și, în cele din urmă, a reușit. Cei doi au hotărât să își mai dea o șansă relației, iar acum sunt mai îndrăgostiți ca niciodată.
George Burcea și Viviana Sposub locuiesc în America și trăiesc fiecare moment al relației lor la maximum. Recent, actorul și-a sărbătorit ziua de naștere, mai exact pe 15 ianuarie, iar Viviana a postat un clip emoționant prin care i-a transmis „La mulți ani”.
George Burcea și Viviana în Las Vegas
Viviana Sposub este pregătită să fie mamă
Într-un interviu recent, Viviana Sposub a discutat despre experiența sa în America și cum se consideră ca fiind acasă acolo. De asemenea, frumoasa șatenă a recunoscut că se simte pregătită să devină mamă, însă nu este sigură dacă în viitorul apropiat.
„În America, pentru mine, totul e extrem de impresionant. Mă simt ca acasă deja acolo.Am copilărit uitându-mă la producții care au fost filmate ori la New York, ori la L.A. Acum am ocazia să văd toate locurile pe care le vedeam atunci când eram copil și pe care visam să le vizitez într-o zi.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
M-am bucurat să trăiesc sărbătorile într-o locație caldă. A fost pentru prima oară când am plecat din Europa. Și m-am bucurat și de prezența lui George. Am petrecut sărbătorile împreună și a fost foarte frumos.
Îmi doresc foarte mult să fiu mamă. Nu știu dacă mă văd mamă în viitorul apropiat, dar cu siguranță voi fi mamă. Am simțit asta întotdeauna, îmi plac foarte mult copiii. M-aș bucura foarte mult să ajung și la acest capitol al vieții mele”, a declarat Viviana Sposub.