kanald.ro
Actualitate
Un milionar chinez a fost ucis și tăiat în 108 bucăți din simplul motiv că a cerut-o de soție pe fiica unei rude
Sfârșit tragic al unui chinez. A fost ucis de o rudă de-a sa!
Un milionar chinez a fost ucis cu sânge rece de o rudă de-a sa, după ce a cerut-o în căsătorie pe singura lui fiică. Chinezul a avut parte de o moarte tragic. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost tranșat în 108 de bucăți, pentru ca cel care l-a omorât să-l poată ascundă. Astfel, criminalul a tăiat cadavrul în 108 bucăți pe care le-a pus în pungi de plastic.
Citeste si: Un bărbat şi-a ucis soția și fiul, în vârstă de 3 ani, apoi a trăit cu cadavrele lor timp de două săptămâni
Totul a început când Li Zhao l-a împușcat pe Gang Yuan, care îi era rudă, în 2015, în timpul unei dispute violente. Criminalul a fost judecată în Canada, unde instanță l-a condamnat pe Zhao la 10 ani și șase luni de închisoare. Judecătorul Terence Shultes, de la Curtea Supremă din British Columbia, a spus că această crimă a fost comisă cu cruzime de către Zhao, care, însă, a arătat ulterior „remușcări aparent autentice” pentru faptele sale, potrivit BBC, citat de Digi 24.
„Pentru cei care au descris caracterul lui Zhao, comportamentul său din acea zi a fost în contradicție cu „persoana caldă, amabilă, non-violentă și generoasă” pe care au ajuns să o cunoască”, a spus judecătorul.
Cum s-a ajuns la crima îngrozitoare
Milionarul Yuan era rudă cu criminalul, mai exact vărul soției lui Zhao. Familiile acestora trăiau împreună într-un conac deținut de Yuan în West Vancouver. Milionarul avea afaceri cu petrol și cărbune și fusese căsătorit de mai multe ori. În 2015, Yuan i-a făcut lui Zhao o propunere de afaceri care includea și căsătoria cu singura fiică al lui Zhao, Florence Zhao. Femeia era vedeta unui reality show. Cei doi au pornit un scandal, iar Zhao l-a împușcat în cele din urmă pe Yuan. „În acel moment mintea mea a început să meargă în gol”, a spus Zhao, potrivit anchetei.
Zhao a tranșat cadavrul în 108 bucăți pe care le-a pus în pungi de plastic. Descoperirea macabră a fost făcută de soția și soacra lui, care au alertat autoritățile. Acesta a fost condamnat pentru omor, iar judecătorul care se ocupă de caz a ajuns la concluzia că acțiunile „agresive” ale lui Yuan în timpul luptei lor l-au determinat pe Zhao „să reacționeze într-un mod exagerat, pentru că i-a fost frică”.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
Zhao mai are de stat la închisoare doi ani și patru luni, după ce a stat în arest preventive din 2015. Condamnarea ia în calcul acest interval, fiecare zi în custodie fiind echivalată cu 1,5 zile din pedeapsă.
sursa – Romania TV