kanald.ro
Actualitate
Un copil de trei ani a sfârșit înecat în Duminica Floriilor. Se juca lângă râu, când s-a dezechilibrat și a fost luat de curent
Un băiat de doar trei ani a murit înecat în râul Cerna! Cum s-a produs tragedia!
Tragedie într-o familie din județul Hunedoara, în Duminica Floriilor! Un copil, în vârstă de trei ani, a sfârșit înecat în râul Cerna. Micuțul se juca, arunca cu pietre în apă, iar apoi s-a dezechilibrat și a căzut în apă. A fost luat de curentul puternic și dus la doi kilometri distanță de locul în care a căzut în râu. Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, duminică seara, cu privire la faptul că un copil de trei ani a căzut în râul Cerna, în zona localității Toplița.
Trupul neînsuflețit al copilului, găsit după ore în șir de căutări
Conform autorităților, imediat la fața locului s-a deplasat patrula de siguranță publică aflată în serviciu pe zona rurală, dar și o echipă operativă din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara. Totodată, a fost solicitată urgent deplasarea la fața locului a unui echipajul SMURD și a reprezentanților ISU Hunedoara, pentru căutări.
Pompierii, polițiști, jandarmi, dar și săteni l-au căutat pe minor timp de câteva ore. La miezul nopții, cadavrul copilului a fost găsit în apa râului, la aproape 2 km de locul în care a dispărut. Oamenii legii au transmis că băiatul era cu tatăl său, când s-au deplasat pe malul râului Cerna, acolo unde minorul a căzut în apă. În timp ce arunca cu pietre în apă, s-a dezechilibrat, a căzut în râu, fiind luat de apă. Tatăl nu a putut să îl mai salveze.
Trupul neînsuflețit al micuțului a fost preluat de medicii legiști în vederea efectuării necropsiei și a stabirii cauzei decesului. Acum, autoritățile fac cercetări în acest caz, pentru a stabili circumstanțele in care s-a produs tragedia.