kanald.ro
Social
Un copil cu autism, singurul elev din Capitală eliminat de la Evaluarea Națională! Ce măsuri s-au luat
Un elev din Capitală, diagnosticat cu autism, a fost eliminat cu nota 1 de la Evaluarea Națională.
Un elev cu autism a fost eliminat de la examenul de Evaluare Națională, marți, 22 iunie. Tânărul a fost prins asupra sa cu telefonul mobil, pe care a uitat să îl predea la începutul examenului. El este singurul elev din București care a fost eliminat de la examn și a primit nota 1. El va mai primi o șansă, susțin reprezentanții Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB). Elevul cu autism susține examenul în sesiunea specială care va avea loc în perioada 5-12 iulie. Singura condiție este ca familia elevului s depună o cerere la Ministerul Educației.
„În situația în care familia elevului va solicita Comisiei Naționale înscrierea în sesiunea specială, care va fi organizată în perioada 5-12 iulie, Comisia Națională va dispune o rezoluție pentru această cerere a familiei.
Vom lua în calcul solicitarea familiei, o vom analiza și vom da un răspuns pentru posibila participare în sesiunea specială a elevului”, a spus Maria Manea, secretar de stat în Ministerul Educației, pentru un post de televiziune.
Ministerul Educației, despre cazul elevului cu autism eliminat de la Evaluarea Națională
Maria Manea, secretar de stat în Ministerul Educației, a fost întrebată dacă a fost respectată legea cu privire la copiii cu cerințe educaționale speciale. În acest caz, procedura nr. 1526/DGIP din 2021 cu privire la egalizarea șanselor nu a fost înaintată de către familia elevului, motiv pentru care a participat în mod obișnuit la examenul de Evaluare Națională.
„Familia acestui elev nu a înaintat Inspectoratului Școlar al Municipiului București nicio astfel de cerere de adaptare a condițiilor de examen. Așadar, elevul a participat în mod obișnuit la acest examen, încadrându-se în timpul de 2 ore alocat tuturor elevilor”, a mai spus secretarul de stat în Ministerul Educației.