kanald.ro
Vedete
UDI Team, al zecelea Golden Buzz de la Românii au Talent 2022, au fost descalificați
Cine sunt UDI Team, al zecelea Golden Buzz de la Românii au Talent, sezonul 12. Dragoș Bucur i-a trimis pe concurenți în semifinală.
Cine sunt UDI Team, al zecelea Golden Buzz de la Românii au Talent, sezonul 12. Dragoș Bucur a apăsat butonul auriu, care îi trimite pe concurenți în semifinala de la Românii au Talent 2022.
UDI Team, al zecelea Golden Buzz de la Românii au Talent 2022, au fost descalificați
Update: Din motive necunoscute, producătorii emisiunii Românii au Talent, sezonul 12, au decis să îi descalifice pe artiștii ruși care au primit Golden Buzz din partea lui Dragoș Bucur, la Românii au Talent 2022.
Trupa de dans din Siberia, UDI Team, a primit al zecelea Golden Buzz de la Românii au Talent, sezonul 12. Cel care a apăsat pe butonul auriu a fost Dragoș Bucur, unul dintre cei mai noi jurați ai concursului de talente.
UDI Team au povestit în cadrul interviului de la Românii au Talent 2022 că nu sunt la prima participare în cadrul unui show de talente, însă de data aceasta și-ar dori să câștige competiția.
”Suntem trupa de dans UDI. Suntem din Rusia, Siberia, orașul Tomsk. UDI vine de la Iuri, Denis și Igor, cei trei fondatori. Toți trei au crescut la orfelinat. Au format o trupă de dans în anii 90 și au devenit rapid populari în întreaga Rusie.
În orașul nostru natal, Tomsk, avem o școală de dans unde toți copiii învață să danseze. Este foarte special pentru no că avem copii cu dizabilități care învață la această școală fără să plătească. Încercîm să le oferim copiilor posibilitatea de a dansa, de a fi pe scenă pentru că fondatorii, în copilăria lor, nu au avut această șansă și au vrut să le ofere asta copiilor.
Am fost la Britanicii au Talent, America are Talent, La Das Supertalent, în Ucraina, în Italia. În toate aceste show-uri am ajuns în finală, iar jurații zis: Sunteți talentați, dar acest câine sau acest copil trebuie să câștige. Avem o tradiție grozavă să ajungem în finală, iar apoi să oferim premiul copilului sau câinelui. Poate că de data aceasta blestemul va fi rupt”, au spus concurenții din Rusia.
Dragoș Bucur a apăsat Golden Buzz la Românii au Talent 2022
Fără prea multe cuvinte, Dragoș Bucur a apăsat pe butonul auriu și i-a trimis pe cei zece concurenți din Siberia în etapa semifinală de la Românii au Talent, sezonul 12.
”Eu cred că peste tot în lume există o parte bună și o parte rea și mai cred că noi alegem de ce parte vrem să fim. Povestea voastră într-un mod simplu, dar extraordinar de complex, încurajează oamenii să își hrănească jumătatea bună.
Siberia are parte de niște oameni care trăiesc foarte greu și totuși băieții ăștia au un suflet extraordinar, o energie debordantă și își fac meseria aproape la perfecție. De obicei când ai puține lucruri înveți să pui mai mult în ceea ce faci”, a spus Dragoș Bucur.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
De asemenea și ceilalți jurați de la Românii au Talent 2022 au rămas fascinați de talentul și creativitatea membrilor care formează echipa UDI Team.
”Ei sunt dincolo de orice cuvinte de laudă. Mă simt bucuroasă și onorată să văd un astfel de spectacol și mă gândeam că a face spectacol nu înseamnă un lucru sau o destinație, înseamnă un drum către inimile oamenilor, iar vor cred că ajungeți de fiecare dată la inimile oamenilor cu spectacolul vostru. Este incredibil ce faceți”, a spus Andra.
”Eu încă mă mai întreb dacă ceea ce am văzut a fost un vis. Am avut sentimentul că am ațipit, am visat, iar când m-am trezit erați voi aici în față. Într-o fracțiune de secundă am văzut o poveste completă. Ceea ce cred eu că a pus în valoare momentul ăsta este creativitatea”, a spus Andi Moisescu.