kanald.ro
Vedete
Tzancă Uraganu reacționează, după ce un amic spune că manelistul îi face avansuri soției lui! Artistul face lumină și explică exact cum este situația: „Nu știam că-i măritată”
Tzancă Uraganu a reacționat, după ce un amic l-a acuzat că i-ar face avansuri soției lui. Ce a spus manelistul?!
Tzancă Uraganu se numără printre cei mai îndrăgiți și apreciați artiști de la noi din țară, iar de-a lungul carierei sale, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas, indiferent de situație. Ei bine, de-a lungul timpului, cântărețul a mai fost implicat în diverse scandaluri, iar admiratorii au continuat să fie de partea lui.
Se pare că, manelistul este acum implicat într-o altă dispută, cu unul dintre amicii săi. Bărbatul spune că Tzancă i-ar fi făcut avansuri soției lui, femeia cu care are o relație de mai bine de 20 de ani. Acesta nu a ezitat să povestească totul public, pe rețelele de socializare, explicând că artistul i-ar fi scris femeii pe internet.
”Nevastă-mea mi-a arătat mesajul, i-am zis să-mi dea telefonul. Am vrut să-l țin cald pe Tzancă, să-l aranjăm așa cum știm noi. I-am dat mesaj, am vorbit cu el prin mesaje, l-am chemat să vină să mă ia de acasă, totul în numele neveste-mii. N-a venit”, a povestit bărbatul, Vasi pe numele lui, pe internet.
Cum se apără Tzancă Uraganu
De asemenea, Tzancă Uragnu nu a ezitat să vorbească despre acest subiect, povestind întreaga situație din perspectiva lui. Manelistul spune că nu ar fi făcut un astfel de gest, mai precis nu i-ar fi scris unei femei măritate, însă recunoaște că, dacă a făcut acest lucru, cu siguranță nu a știut că femeia se află într-o relație.
”În legătură cu băiatul ăsta, Vasi, și cu nevasta lui.. Eu niciodată nu le scriu femeilor măritate. Să se înțeleagă, eu nu mă dau la femei măritate. Aici s-a înțeles cu totul greșit. N-am avut nicio treabă cu fata aia, cu Luminița asta a lui Vasi. Mie nu-mi place să mă aflu într-un subiect ca ăsta, nu-mi stă în caracter așa ceva. Eu îi scriu unei femei dacă văd că e singură, dacă nu are poze cu bărbatul ei sau ceva… Că așa suntem noi, bărbații, că bărbații mai scriu femeilor când le văd singure. Dar cu femeia asta nu am avut niciun fel de legătură, niciun fel de contact. Nu m-am văzut cu ea niciodată. Tot ce a vorbit Vasi a fost la nervi. (…) Eu am mai avut o discuție cu el despre subiectul ăsta, acum câteva luni. Eu cu el am avut o relație de prietenie, că ne respectam pe unde ne vedeam. I-am zis atunci că oi fi scris, nu zic că n-oi fi scris, dar nu știam că-i măritată, n-am avut nicio treabă cu ea. Acum aud de la tine și așa-i normal. Mie dacă-mi scrie cineva femeii mele și se jură că nu a știut că-i cu mine, n-am ce să mai zic. Atunci când știi e grav”, a spus Tzancă Uraganu.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro