kanald.ro
Femeia rănită grav în accidentul de la Rafinăria Petromidia a decedat.
Femeia rănită grav în accidentul de la Rafinăria Petromidia a decedat.
Actualitate
Femeia rănită grav în accidentul de la Rafinăria Petromidia a decedat.
Din nefericire, Georgiana P. a murit pe patul de spital, din cauza rănilor suferite, la doar 38 de ani, după accidentul teribil de la Rafinăria Petromidia din Năvodari, din 13 mai, acolo unde două persoane au căzut într-un bazin cu azot.
Femeia era internată la Spitalul Județean Constanța. Deși medicii au încercat din răsputeri să o salveze, aceasta a pierdut lupta cu viața. Georgiana P. suferise arsuri grave la nivelul pielii, plămânilor și a căilor respiratorii.
Citeste si: BREAKING! A MURIT Horia Moculescu!- kanald.ro
Femeia rănită grav în accidentul de la Rafinăria Petromidia a decedat.
Deși inițial femeia a răspuns manevrelor de resuscitare, corpul ei a cedat în urma rănilor suferite.
„În cursul acestei zile, starea de sănătate a angajatei Rompetrol Rafinare, internată în Spitalul Județean Constanța, s-a agravat semnificativ. În pofida eforturilor susținute depuse de personalul medical, evoluția afecțiunilor sale nu a fost compatibilă cu viața, potrivit medicilor care s-au ocupat de caz. Compania își exprimă regretul profund pentru pierderea celor doi colegi răniți în incidentul de sâmbătă, 13 mai 2023, în incinta rafinăriei Petromidia, în instalația de Polipropilenă (PP), secția de granulare. Suntem alături de familiile îndoliate, cu toată compasiunea, și vom continua să le acordăm sprijinul necesar. Dumnezeu să-i odihnească în pace!”, a transmis Departamentul de Comunicare și Relații Publice al KMG International, potrivit news.ro.
Accidentul de la Rafinăria Petromidia a avut loc sâmbătă, după ce doi angajați ai companiei au căzut într-un bazin cu azot. Din nefericire, atât femeia, cât și colegul care a sărit în ajutorul său, în vârstă de 55 de ani, au decedat.
„La data de 13 mai a.c., în jurul orei 17.15, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Năvodari au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la o rafinărie din oraşul Năvodari, s-ar fi produs un accident de muncă.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, pompierii, un echipaj CBRN, dar și mai multe echipaje medicale de urgență care au încercat să îi salveze pe cei doi, însă, din păcate, nu au reușit.
Acum, oamenii legii fac cercetări pentru a vedea cum a fost posibil ca un astfel de incident să se întâmple. Totodată, compania a precizat că vor colabora cu autoritățile și le vor oferi acestora toate informațiile necesare în desfășurarea anchetei.
”În contextul anchetelor demarate şi pentru evitarea creării unui impact negativ suplimentar asupra familiilor celor doi colegi şi asupra tuturor angajaţilor Grupului, dar şi pentru respectarea normelor legale, compania solicită tuturor părţilor implicate să dea dovadă de răbdare şi întelegere, astfel încât să fie asigurată o corectă derulare a investigaţiilor şi finalizarea acestora, într-un timp cât mai scurt. Rompetrol Rafinare a fost, este şi va fi, în continuare, preocupată de adoptarea şi supravegherea implementării tuturor normelor de securitate în muncă şi a măsurilor de siguranţă, astfel încât derularea activităţilor din cadrul rafinăriilor Petromidia şi Vega să se desfăşoare în condiţii de siguranţă”, au mai spus reprezentanții companiei.
Femeia rănită grav în accidentul de la Rafinăria Petromidia a decedat.