
kanald.ro
Diverse
Punerea grâului la încolţit în ziua Sfântului Andrei este o tradiție veche de peste 3.000 de ani, care aduce noroc și belșug în casă.
Ziua Sf. Andrei, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus, considerat și ocrotitorul României sau patronul spiritual al românilor, e marcată de superstiții, dar și de tradiții.
Una dintre cele mai întâlnite tradiții de ziua Sfântului Andrei este cea referitoare la punerea grâului la încolțit. Credincioșii marchează astfel începutul iernii și pot preconiza datorită acestuia, în noapte de Revelion, cum va fi următorul an.
Potrivit credinţei populare româneşti, grâul este considerat un simbol al belşugului și al prosperităţii. Această plantă este percepută ca sursă a vieţii, deoarece din grâu se face pâine, iar acest aliment este unul de bază pentru oameni de mii de ani.
Astfel că, punerea de grâu la încolţit de Sf. Andrei aduce noroc şi belşug în casă, dar poate arăta cum va fi anul următor.
De cele mai multe ori, grâul se pune la încolţit în ziua Sfântului Andrei, pe 30 noiembrie. De preferat este ca acest lucru să se întâmple seara, atunci când toată lumea este acasă şi fiecare membru al familiei poate să îşi pregătească propriul vas, aşa cum cere superstiţia.
În unele zone, grâul se pune la încolţit în ajunul lui Sfântul Andrei.
Punerea grâului la încolțit se face în casă, de fiecare membru al familiei. Acesta se așează într-un vas cu deschidere largă sau într-un ghiveci, ori un vas de sticlă cu deschidere mare sau chiar o farfurie adâncă.
Citeste si: Viața Sf. Andrei. Povești neștiute despre ocrotitorul românilor
Citeste si: Pelerinajul de Sfântul Andrei a fost anulat anul acesta! Decizia de ultimă oră a autorităților
Grâul se pune în pământ, dar se poate folosi şi vată sau un burete. Astfel că, este necesar un strat de pământ de 1-3 centimetri pe fundul recipientului, după care se presară boabele de grâu şi se acoperă cu încă un strat subţire de pământ de circa 1 centimetru. Apoi se umezeşte pământul, cu un pic de apă, cât să nu fie uscat.
Conform tradiția fiecare membru al familiei trebuie să-și pună în recipiente diferite grâul la încolțit. Acesta va fi așezat la lumină, de preferat pe pervazul unei ferestre, pentru a se bucura de lumina naturală a soarelui.
Pentru ca grâul să crească bogat, este important să aibă parte de căldură. De asemenea, boabele nu trebuie mișcate, pentru a nu se rupe germenii, lucru care, spun cunoscătorii, ar fi aducător de ghinion.
„Cu ocazia zilei Sfințișorului tău, îți doresc o oră de liniște, o zi senină, o săptămâna de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire si iubire. La mulți ani!”
„De ziua numelui tău, îți doresc tot binele din lume, noroc, fericire și sănătate și să ți se îndeplinească toate dorințele pe care o să ți le pui. La mulți ani!”
„E o zi când sufletul învinge orice urmă de tristețe, când tot ce a fost greu ți se pare ușor. Este ziua numelui tău și de aceea este o zi specială! La Mulți Ani!”
„Andreea, îți urez să ai o viață senină ca răsăritul de soare iar sufletul să-ți fie curat ca neaua. Îți urez o zi de neuitat și un călduros La Mulți Ani!”
„Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea și spiritul acestei zile sa te însoțească pretutindeni. Îți doresc o zi de Sf. Andrei cât mai frumoasă!”
„Din mici crenguțe de brad, din flori si din iubire ți-am împletit un La Mulți Ani aducător de Fericire! La mulți Ani Andrei/Andreea!”
„Îți doresc ca de ziua numelui tău să ți se împlinească toate dorințele, să fii fericit, iubit, să ai parte numai de bucurii în viață și îți urez un sincer La Mulți Ani!”
„Îți urez La mulți ani, pentru că porți acest nume și fie ca Sfântul Andrei pe care îl reprezinți, să-si coboare ochii asupra ta și să îți dăruiască fericirea dorită și liniștea interioara.
„Sper ca ziua numelui tău să îţi aducă multe motive de a sărbătorii. La mulţi ani, Andrei/ Andreea!”
„De ziua numelui tău cele mai frumoase dorinţe să devină realitate. La multi ani, Andrei!”
„Este doar încă o Sfântă, dar cea mai frumoasă dintre toate cele sfinte, căci este ziua ta! La mulți ani, iubitul/iubita!”
„Apostulul Andrei să îţi călăuzească paşii, să îţi aducă bucurie în suflet şi să fie întotdeauna cu tine! La mulţi ani!”
„Fie ca din această zi sfântă, în drumul lin al vieţii tale să răsară mereu câte-o rază de soare care să-ţi aducă fericire şi bucurie. La mulţi ani de Sfântul Andrei!”