WowNews logo WOWnews
Stories
figurina nasterea domnului
Crăciunul: Figurină Nașterea Domnului

Diverse

Tradiția de Crăciun pe care toți românii trebuie să o țină

Mai sunt doar câteva zile până la Crăciun, iar în România există numeroase tradiții și obiceiuri! Care este tradiția pe care toți românii o respectă?

Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de bucurie pentru toată lumea. Așa cum o spun și celebrele melodii, reprezintă cea mai frumoasă perioadă din an, în care toate familiile se unesc și se bucură de momente speciale împreună.

Bradul frumos împodobit, luminile vesele și colorate, atmosfera caldă din familie și bucatele alese de pe masă, fac ca sărbătoarea Nașterii Domnului să fie un moment magic. Este acel moment din an când toată lumea este mult mai veselă, mai liniștită, iar pacea și bunăstarea domnesc în fiecare casă.

Citeste si: Carmen Harra, despre finalul de an pentru Nicușor Dan. Ce spune data de naștere a președintelui: “Intră într-un an care nu îl ajută deloc, foarte dificil pentru el.” - kfetele.ro

Tradițiile de Crăciun din țara noastră sunt și ele nelipsite și întregesc acest tablou. Acestea diferă de la o zonă la alta a României și chiar dacă unele dintre ele s-au pierdut odată cu trecerea anilor, mulți români respectă cu sfințenie aceste obiceiuri.

Tradiția de Crăciun pe care toți românii trebuie să o țină

În fiecare an pe data de 25 decembrie, creștinii sărbătoresc Nașterea Domnului Iisus Hristos. Fără doar și poate, Crăciunul este una dintre cele mai iubite și respectate sărbători din calendarul creștin.

Cu toate acestea, ar părea că în ultimii ani s-a mutat accentul de pe adevăratul motiv pentru care sărbătorim Crăciunul, pe alte lucruri materiale sau care ne aduc fericirea doar pe moment, tradițiile și obiceiurile ne fac să ne întoarcem puțin în trecut și să avem un moment de liniște. 

În România sunt o mulțime de tradiții și ele diferă de la o zonă la alta, însă de departe colindul este una dintre cele mai cunoscute și cea care se respectă și acum cu sfințenie.

Acest obicei se practică în fiecare an pe data de 24 decembrie, mai precis în Ajunul Crăciunului. Chiar dacă este mult mai des întâlnit în Transilvania, se practică și în toate celelalte regiuni ale țării. Mai mult decât atât, colindatul în ceata bărbătească, prezent în mare parte în zona Transilvaniei, a intrat și în patrimoniul UNESCO.

Citește și: Cum va fi vremea de Crăciun în 2023? Prognoza meteo pentru luna decembrie

Tradiția colindatului este o formă de marcare a sărbătorii creștine, în toate cele trei zile, iar colindătorii pornesc încă din Ajun. De asemenea, acest obicei este respectat atât în zona rurală, cât și în cea urbană. De cele mai multe ori, melodiile alese de colindări îi sunt nașterii lui Iiisus Hristos, dar amintesc și drumul anevoios prin care a fost nevoită să treacă Fecioara Maria pentru a-l aduce pe lume pe Mântuitorul Nostru.

Colindele de Crăciun sunt atât religioase, cât şi laice. Pe de o parte, cele religioase sunt colindele Domnului (În drum spre Bethleem, Naşterea Domnului, Vestirea Păstorilor, Închinarea Păstorilor, Pornirea Magilor după stea, Închinarea Magilor) şi colindele Sfinţilor (Colindul Crăciunului, Sf. Vasile, Sf. Nicolae, Sf. Ion).

Pe de cealaltă parte, colindele laice (sau lumeşti) sunt adaptate de colindători la situaţia celor în faţa cărora le cântă, adresându-se unor membri ai familie sau ai comunităţii: colind de copil mic, de fată mare, de flăcău, colindul omului bogat şi milostiv, colind de preot, de cioban, de vânător, de pescar, de marinar, colind de viteaz, de familie și multe altele. 

Mai mult decât atât, tradiția spune că Dumnezeu a lăsat colindele pe pământ pentru a ne scăpa de păcate, iar când acestea nu se vor mai auzi, vor ieși diavolii pe pământ. Colindătorii sunt răsplătiți cu mere, covrigi, nuci, dulciuri și turte specifice, numite „scutecele lui Hristos”, însă în ultima perioadă se oferă din ce în ce mai mult și bani.

Citește și: Ce prețuri au brazii de Crăciun în 2023. Vezi cât costă un brad natural, dar și unul artificial

Citeste si: Replica lui Cătălin Cazacu după acuzațiile aduse de Ramona Olaru. De ce i-a cerut inelul înapoi vedetei și dacă și-a jignit fosta parteneră: “Consider că nu are ce să caute la tine.” - kfetele.ro

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro

Citeste si: Igor Cuciuc se prăbușește sub povara pierderii fiicei sale, Andreea Cuciuc: "Încă te așteptăm, încă îți auzim pașii prin casă și...". CE A FĂCUT interpretul în urmă cu câteva momente zdrobește inimile

Tradiții Crăciun

Alte tradiții și obiceiuri de Crăciun

După obiceiul colindatului, cel mai des întâlnit este împodobirea bradului. Această tradiție a apărut destul de recent în România. Brazii simbolizează Sfânta Treime, iar podoabele semnifică bogăția și cunoașterea, exact ca pomul sacru din Grădina Edenului.
Luminițele din brad reprezintă stelele din paradis, iar steaua din vârful bradului este asociată cu steaua de la Betleem, urmată de cei trei magi în căutarea Pruncului Iisus. De asemenea, pomul de Crăciun reprezintă și viața și lumina infinită.

Citește și: Case de Crăciun ca în povești! Cum s-au pregătit de Crăciun vedetele din România

Un alt obicei întâlnit în mai multe zone din România este acela că în ziua Ajunului, preotul și cântăreții bisericii umblă din casă în casă cu icoana nașterii lui Iisus Hristos pentru a marca acest moment important.

De asemenea, în Ajunul Crăciunului, credincioșii lasă pe masă un colac și o cană cu apă pentru cei trecuți la cele veșnice. Se spune că în această noapte ei își revăd casa și mănâncă acele bucate.

Surse: libertatea.ro