kanald.ro
Actualitate
Tichete educaționale de 500 de lei. Vezi aici cine a primit deja ajutorul de la stat
500 de lei de la stat pentru elevii vulnerabili. Iată cine beneficiază de acest sprijin.
Tichete educaționale de 500 de lei. Peste 55.000 de elevi au primt sprijinul financiar din partea statului, zilele trecute. Iată cine beneficiază de acest ajutor.
Tichete educaționale de 500 de lei
Aproximativ 55.000 de elevi vulnerabili au primit zilele trecute tichetele educaționale din partea statului, cu o întârziere de 8 luni. Suma de 500 de lei a fost acordată beneficiarilor, pentru achiziționarea rechizitelor și uniformelor școlare.
Potrivit Ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, ultima tranșă de bani pentru elevii defavorizați trebuia să ajungă la părinți pe 26 mai 2023, cu doar câteva săptămâni înainte de a se termina anul școlar.
De menționat este faptul că acești elevi nu au primit până în prezent ajutorul de la stat pentru că anul acesta a fost depășit numărul de carduri care să poată fi emise pe un contract:
„Din păcate, vechiul contract a fost încheiat pe un număr limitat de achiziție publică, cu peste 50.000 de carduri am depășit”, a declarat Marcel Boloș.
Anul trecut, în decembrie, doar 190.000 de părinți au primit cei 500 de lei, urmând ca restul 55.000 de elevi ar trebui să îi primească în mai 2023, potrivit lui Marcel Boloș.
Citește și: A început distribuirea de alimente de la stat. Iată ce conțin pachetele pentru cei vulnerabili
Tichete educaționale de 500 de lei. Iată când vor fi distribuite către beneficiari
Cine beneficiază de tichetele educaționale
Tichetele educaționale de 500 de lei pentru rechizite și uniforme școlare au fost acordate pentru:
– copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 de lei)
– elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei).
Citește și: Tichete sociale de Paște 2023. Iată cine beneficiază de 200 de lei din partea primăriei
Tichete educaționale de 500 de lei. Iată când vor fi distribuite către beneficiari
200 de euro de la stat pentru elevi și studenți
Anul acesta, elevii și studenții pot beneficia de un ajutor din partea statului, în valoare de 200 de euro. Banii pot fi folosiți pentru achiziționarea unui calculator.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
Programul cu numele de „EURO200” are ca scop sprijinirea elevilor și studenților defavorizați. Cei care beneficiază de acest ajutor sunt elevii/studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, proveniți din familii pentru care venitul brut lunar pe membru de familie este mai mic sau egal cu 500 de lei.
În 2022, venitul brut pentru fiecare membru al familiei trebuia să fie maxim 250 de lei, pentru a primi cei 200 de euro, însă anul acesta s-a dublat, astfel fiind mai mulți elevi eligibili pentru ajutorul din partea statului.
Pentru solicitarea ajutorului de 200 de euro, din partea statului, elevii și studenți vor fi nevoiți să depună o cerere tip, însoțită de o serie de acte necesare, la instituțiile de învățământ. Apoi, documentele sunt verificate și trimise mai departe, către Ministerul Educației.
De asemenea, solicitanții trebuie să demonstreze că dețin restul de bani necesari pentru achiziționarea calculatorului și nu vor putea cumpăra unul de valoare mai mică de 200 de euro.
Surse: edupedu.ro, puterea.ro