kanald.ro
Actualitate
Tichete educaționale de 1.500 de lei pentru profesori 2023. Află cine beneficiază de prima de carieră
Tichete educaționale de 1.500 de lei pentru profesori 2023. Vezi aici cum pot fi folosiți banii de la stat.
Sprijin de la stat pentru profesori 2023. Iată cine va beneficia de prima de carieră, în valoare de 1.500 de lei, în anul școlar 2023-2024. Personalul nedidactic va primi 500 de lei.
Prima de carieră pentru profesori 2023
Un nou proiect de lege, prevede acordarea unei prime de carieră pentru profesori, în anul școlar 2023-2024. Ajutorul financiar de la stat are ca scop susținerea cadrelor didactice în eforturile acestora pentru îmbunătățirea continuă a competențelor educaționale și obținerea de performanțe școlare/universitare în procesul educațional.
Primele se acordă în fiecare an, până în 2027, potrivit actului normativ adoptat după ultima grevă din învățământ. Profesorii vor primi 1.500 de lei, într-o singură tranșă, în luna octombrie.
Iată cine beneficiază de tichetele educaționale în 2023:
- Cadrele didactice și didactice auxiliare din învățământul preuniversitar de stat;
- Cadrele didactice din sistemul de învățământ universitar de stat care dețin gradul didactic de conferențiar, șef de lucrări/lector și asistent universitar;
- Personalul didactic auxiliar, din sistemul de învățământ universitar.
Reguli privind folosirea primei de carieră 2023
Pentru a beneficia de prima de carieră, profesorul trebuie să fie în activitate în anul școlar 2023-2024. Potrivit proiectului, cei 1.500 de lei pot fi folosiți pentru următoarele:
- cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
- cheltuieli pentru echipamente IT (telefon, tabletă, laptop), pentru folosirea în scop didactic,
- cheltuieli privind cărți de specialitate, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
- un procent de până la 30% din valoarea nominală a primei de carieră didactică pentru acoperirea de nevoi didactice individuale specifice ale cadrelor didactice.
În ceea ce privește personalul nedidactic din învățământul preuniversitar aflat în activitate, precum și personalul nedidactic din învățământul universitar aflat în activitate în anul universitar, prima de carieră profesională valorează 500 de lei și se acordă în limita unui plafon anual, pentru următoarele:
- Cursuri de pregătire profesională, pentru a asigura desfășurarea activităților educaționale desfășurate în unitățile de învățământ de stat în condiții calitative cât mai bune,
- Cheltuieli necesare desfășurate în sprijinul activității educaționale.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Zile libere învățământ în anul școlar 2023- 2024
Iată care sunt zilele libere pentru profesori, în anul școlar 2023-2024:
- 5 octombrie 2023: joi – Ziua Educației
- 30 noiembrie 2023: joi – Sfântul Andrei
- 1 decembrie 2023: vineri- Ziua Marii Uniri
- 25 decembrie 2023: luni Prima zi de Crăciun (vacanța de iarnă)
- 26 decembrie 2023: marți- A doua zi de Crăciun (vacanța de iarnă)
- 1 ianuarie 2024: Anul Nou (în 2024 pică luni – vacanța de iarnă)
- 2 ianuarie 2024: Anul Nou (a doua zi de Anul Nou 2024 pică marți – vacanța de iarnă)
- 6 Ianuarie 2024: Boboteaza, sâmbătă,
- 7 Ianuarie 2024: Sfântul Ioan Botezătorul, duminică.
- 24 ianuarie 2024: Ziua Unirii Principatelor Române (ziua Unirii Principatelor Române 2024 sau Mica Unire, marți)
- 1 mai 2024: Ziua Muncii, miercuri (vacanța de primăvară).
- 5 mai 2024: Paștele ortodox, duminică (vacanța de primăvară),
- 6 mai 2024: A doua zi de Paște, luni (vacanța de primăvară),
- 5 iunie 2024: miercuri – Ziua Națională a învățătorului.
Surse: romaniatv.net, edupedu.ro