kanald.ro
Vedete
Theo Rose, foarte relaxată în viața de mămică: „Nu am probleme cu copilul”. Cum se simte artista, la două luni după ce și-a adus băiețelul pe lume
Theo Rose a revenit rapid în lumina reflectoarelor, după ce a devenit mamă. Cum s-a adaptat artista noii sale vieți?
Theo Rose a devenit mămică în urmă cu doar două luni, dar a revenit rapid la proiectele sale, atât la cele artistice, cât și la cele din televiziune. Celebra cântăreață reușește să se împartă cu brio între muzică și familie și pare că s-a adaptat imediat schimbărilor care au apărut în viața ei.
La câteva luni după ce și-a adus băiețelul pe lume, Theo Rose se declară o mămică foarte relaxată, mărturisind că nu și-a făcut deloc griji cu privire la noua ei viață și la responsabilitățile care au venit la pachet cu bucuria adusă de nașterea fiului ei, Sasha. Totuși, artista a recunoscut că a avut și un ajutor de nădejde, care a liniștit-o și i-a explicat cum trebuie să facă lucrurile, acum că este mămică. Mai exact, Theo a primit multe sfaturi din partea mamei ei, care a ajutat-o foarte mult în primele zile, după ce aceasta a ajuns acasă cu băiețelul ei și al lui Anghel Damian.
„Asta a fost abordarea. Eu nu am fost stresată după naștere. Deloc. Cred că au fost primele două nopți, cu băița, cu toate cele, pentru că plângea copilul. Nici el nu știa care sunt senzațiile, ce trebuie să simtă la băiță. Și mă stresam. Nu știam dacă îl doare, dacă îi fac eu ceva rău. Până când m-a luat mama așa cu binișorul, mi-a explicat cum trebuie să fac, să-l țin de mână, să vorbesc cu el, îl obișnuiesc mai întâi cu apa. Faptul că mama m-a relaxat cumva în privința tuturor lucrurilor pe care trebuie să le fac pentru Sasha, după au rămas așa. (…) Sunt foarte relaxată acum. Ne descurcăm cu absolut toate cele. El este foarte cuminte și cred că de asta sunt așa de relaxată. Nu am probleme cu copilul. E foarte liniștit, nu plânge fără motiv niciodată. Funcționează după ceas”, a declarat Theo Rose pentru Ego.ro.
Theo Rose și fiul ei, Sasha Ioan
Theo Rose a avut prima discuție serioasă cu băiețelul ei
Deși Sasha nu a împlinit încă 3 luni, celebra lui mămică a vrut să îi dea câteva sfaturi cu privire la viața lui sentimentală. Într-un filmuleț postat pe Instagram, Theo Rose și-a „certat” băiețelul pentru că, deși este încă un bebeluș, se pare că deja are mare succes la domnișoare, căci acestea se opresc mereu lângă căruciorul lui și uită să mai plece. Iubita lui Anghel Damian a purtat prima discuție serioasă cu micuțul Sasha, spunându-i că ar trebui să mai aștepte până când să înceapă să cucerească fetele, căci dragostea la această vârstă fragedă i-ar putea cauza probleme.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
„E prea devreme, mamă, să-mi faci tu mie probleme cu fete, să mă trezesc cu părinții la poartă! Te rog eu frumos, nu te certa cu mine și ascultă-mă când îți spun. N-avem voie de acum cu fete, mamă, că-mi faci probleme. Sunt mici fetele! Lasă-le să plece de lângă căruțul tău, nu le mai ține legate de căruț! Cu fata aia blondă cu parul ondulat, cu aia să nu te mai prind! Ai înțeles? Că aia prea îi place de tine așa. Băi, ascultă-mă, măi, că nu e așa cu dragostea asta, Sasha! Când are drăgan așa de tine, e periculos! Băi băiatule! Eu nu-ți zic de două ori! Ai înțeles? Cu aia blondă cu părul ondulat să nu te mai prind! Doamne ferește! Mamă, ai 3 luni, mamă! Te-ai zăpăcit? Băi băiatule, revino-ți un pic, că mă și enervez acum!”, i-a spus Theo Rose fiului ei, în filmulețele postate pe pagina sa de Instagram.