WowNews logo WOWnews
Stories
Theo Rose, cu Anghel Damian de mână și cu Alex Leonte în gând! Ce a făcut artista în mediul online a șocat pe toată lumea, inclusiv pe Bogdan de la Ploiești

Vedete

Theo Rose, cu Anghel Damian de mână și cu Alex Leonte în gând! Ce a făcut artista în mediul online a șocat pe toată lumea, inclusiv pe Bogdan de la Ploiești

Theo Rose i-a transmis un mesaj subtil lui Alex Leonte? Cum au reacționat fanii?

Theo Rose se clasifică cu succes printre cele mai apreciate artiste din industria muzicală autohtonă. Iar dacă până de curând în prim-plan era doar viața ei profesională, iată că după ultimele schimbări care au avut loc, toată lumea este cu ochii pe ea pentru a afla detalii picante din viața personală. Ruptura dintre Theo Rose și Alex Leonte, bărbatul alături de care a împărtșit bune și rele vreme de mai mulți ani, a venit ca un șoc peste fanii artistei, mai ales că totul părea că merge foarte bine între ei. Cel care i-a luat locul în inima cântăreței este chiar Anghel Damian, regizorul serialului pentru care artista filmează.  

Theo Rose, mesaj subtil pentru Alex Leonte?

Citeste si: Motivul pentru care Iancu Sterp a plecat în Turcia, la scurt timp după ce a primit acuzații grave de agresiune! De cine a fost însoțit fratele lui Culiță Sterp: „Am fugit...” - kfetele.ro

Face ce face și intră în gura lupului! Theo Rose părea că și-a găsit fericirea și liniștea lângă Anghel Damian, însă, de curând, a făcut un gest care a dat de înțeles mai multe lucruri. Casa de discuri care o impresariază pe artistă a realizat un concurs unde un număr limitat de câștigători pot beneficia de bilete VIP cu acces în culise la concertul de final de sezon al lui Theo Rose, Yny Sebi și Bogdan de la Ploiești. Una dintre sarcini era ca participanții să eticheteze în comentarii prietenii alături de care își doresc să meargă la acest concert. 

Theo Rose s-a gândit să facă o mică glumă, cu care să pună paie pe foc în showbiz. Astfel că, s-a înscris și ea la concurs, etichetându-l în secțiunea de comentarii chiar pe fostul ei iubit, Alex Leonte. Reacțiile fanilor nu au întârziat să apară, crezând că e vorba despre o împăcare, dar surprinzător a fost comentariul lui Bogdan de la Ploiești, care s-a arătat amuzat de întreaga situație. Parcă nici lui nu îi venea să creadă ce a făcut colega lui de scenă. Astfel, probabil cântăreața a vrut să facă o glumă și să vadă ce reacții vor fi din partea celor care o urmăresc. Însă, unii sunt și de părere că nu este atât de fericită cu noul iubit și încă mai suspină după fostul, căutându-i atenția prin diferite moduri. 

Presupusul motiv al despărțirii dintre Theo Rose și Alex Leonte

Se zvonește că, în momentul în care Anghel Damian a apărut în viața lui Alex Leonte, artista era ferm convinsă de faptul că își dorește altceva de la viață și că fostul ei iubit avea să facă, în scurt timp, parte din trecutul, conform Cancan. Theo Rose ar fi avut parte de o relație toxică alături de Alex Leonte în ultimul an, așa că a decis să pună stop și să o ia de la capăt alături de Anghel Damian, fostul partener al actriței Lia Bugnar.  Artista ar fi luat decizia irevocabilă de a pune stop fostei sale relații după ce, mai multă vreme, ar fi tolerat comportamentul lui Alex Leonte. Mai exact, se vehiculează că nepotul lui Nea Mărin ar fi refuzat în nenumărate rânduri să se angajeze și să producă proprii-i bani, singura sursă de venit fiind chiar Theo Rose.

Pentru a-și masca cumva lipsa de „provider” în viața de zi cu zi, Alex Leonte ar fi început să meargă alături de fosta sa iubită la evenimentele la care ea trebuia să ajungă, în semn de susținere. Comportamentul toxic al bărbatului ar fi prins contur în luna august a anului trecut, atunci când ar fi decis că poate să-și vadă de viață fără să muncească, având-o alături pe Theo Rose care și în prezent produce sume frumoase lună de lună. Motivele care au dus la despărțire nu s-ar opri aici, conform aceleiași surse menționate mai sus. Theo Rose ar fi fost motivată de o serie de probleme de comportament în ceea ce-l privește bărbat pentru a pune capăt relației definitiv. Se crede că acesta ar fi avut și probleme cu jocurile de noroc, dar și cu alcoolul, în urma consumului având chiar un comportament verbal inadecvat la adresa fostei sale iubite.

Citeste si: Prima reacție a mamei Geta, după ce fiul său, Iancu Sterp, a fost acuzat de agresiune! Aceasta a lăsat un mesaj scurt și la obiect: "Așa spunea Părintele Arsenie Boca!" - kfetele.ro

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro

Citeste si: Ce spune Lia Olguța Vasilescu despre gestul mamei lui Elon Musk? IMAGINILE cu Târgul de Crăciun din Craiova fac ravagii în mediul online, iar Maye Musk nu a ezitat să-și arate entuziasmul, fiind profu

Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!