kanald.ro
Vedete
Theo Rose a avut parte de o noapte albă! Ce s-a întâmplat cu Sasha, fiul ei?! Artista a povestit tot pe internet: „E musai să avem un program agitat”
Theo Rose le-a povestit exact fanilor cum a decurs noaptea ei.
Theo Rose este iubită și apreciată de mulți români, iar de când a apărut pentru prima dată în lumina reflectoarelor, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas, indiferent de situație. De asemenea, cântăreața este foarte activă și pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu urmăritorii ei aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa, atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute.
Așa s-a întâmplat și de curând, asta pentru că artista nu a ezitat să împărtășească cu fanii cum a arătat dimineața pentru ea.
Vedeta a precizat că noaptea trecută a fost una destul de agitată pentru ea, asta pentru că fiul ei, Sasha, s-a trezit destul de des, astfel că programul ”zbuciumat” a afectat-o în această dimineață, mai ales că avea treabă devreme.
„Bună dimineața! Băiatul meu s-a trezit aproape din oră în oră azi-noapte, că așa trebuie atunci când eu am ceva de făcut a doua zi de dimineață, e musai să avem un program agitat. Nu e nicio problemă. (…) Cam așa sună dimineața mea.”, a spus Theo Rose, pe pagina personală de Instagram.
Explicația lui Theo Rose, despre schimbul de replici dintre ea și Irina Rimes
Cu câteva săptămâni în urmă, un schimb de replici între Theo Rose și Irina Rimes, în cadrul emisiunii unde sunt jurate, i-a făcut pe fani să creadă că între cele două ar exista tensiuni, însă ambele artiste au ținut să lămurească întreaga situație.
La scurt timp după ce discuția lor a devenit virală, iubita lui Anghel Damian a ieșit public și a vorbit pe larg despre această situație, explicând concret despre ce este vorba.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
„Vorbesc acum pentru cei care sunt la curent cu situația, eu n-am plâns din cauza Irinei. Ce vedeți voi acolo e o frântură, după ore întregi de filmare ne mai ia gura pe dinainte și spunem lucruri. Mie și despre mine mi se par unele lucruri pe care le spun pot părea într-un fel. Dar să știți că noi între noi tot timpul verificăm. Se întâmplă să mai scoți un rahat pe gură atunci când vrei să combini un concurent să vină în echipa ta să zici ceva care să nu-i pice bine unui alt antrenor, dar tot timpul am verificat. Niciodată nu am plecat supărați, că nu e despre asta și m-a surprins că s-a creat asta. Eu n-am plâns din cauza Irinei și ați văzut că ea la final a venit la mine să verifice și i-am spus că na, că s-au adunat și la mine niște frustrări, sunt niște lucruri care mă dor și pe mine și dacă m-ai atins acolo dau o lacrimă. N-am intenționat să plâng. M-a emoționat și îmbrățișarea lui Pavel, că ei toți știu, noi asta facem cât stăm cu spatele la scenă, ne povestim, ne legăm de tot felul de subiecte, dar pot să vă garantez că nu s-a întâmplat nimic din răutate, mie îmi place de Irina, ei îi place de mine”, a povestit Theo Rose, într-un clip postat pe Instagram.