
kanald.ro
Actualitate
O crimă șocantă s-a petrecut noaptea trecută în Drobeta-Turnu Severin. O tânără de 26 de ani a fost ucisă de iubitul recidivist.
O femeie în vârstă de 26 de ani a fost ucisă cu bestialitate de iubitul ce abia fusese eliberat din închisoare. Întreaga tragedie s-a petrecut în scara blocului în care locuiau. De precizat este că, bărbatul nu se afla la prima faptă de acest fel, asta pentru că în trecut a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, după ce și-a omorât fosta parteneră.
Potrivit primelor detalii din acest caz, bărbatul a găsit-o pe partenera sa în fața blocului, pe bancă. Cei doi au avut un schimb scurt de replici, dar acid, apoi individul și-a ieșit din minți.
Din geaca pe care o purta a scos un cuțit și a înjunghiat-o pe femeie. Cu toate că era speriată și rănită, victima a reușit să fugă până în scara blocului, în speranța că cineva o va auzi și o va ajuta să scape de criminal, însă din nefericire, nu s-a întâmplat asta.
Ucigașul a urmărit-o pe femeie până în scară, acolo unde a mai înjunghiat-o de 8 ori, oprindu-se abia atunci când a văzut că iubita lui nu mai mișcă.
„La faţa locului am găsit o victimă cu trei plăgi înjunghiate, hemitorace anterior drept şi hemitorace posterior drept, inconştientă. S-au început manevrele de resuscitare, s-au efectuat 45 de minute, dar, din păcate, s-a constatat decesul de către medicul SAJ aflat la faţa locului.”, a declarat Zenaida Jugravu, purtător de cuvânt SAJ Mehedinți, scrie Observatornews.ro.
Totodată, persoanele care au fost martore la scena cumplită spun că, de fapt, ambii parteneri s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice. De precizat este că, individul fusese eliberat în vara acestui an de la închisoare, după ce ispășise o pedeapsă de 20 de ani tot pentru crimă, omorându-și atunci fosta iubită.
În cauză, criminalul a fost prins, iar acum este cercetat pentru omor calificat.