kanald.ro
Vedete
„Taică-su m-a păcălit” Mihai Trăistariu, tras pe sfoară la un majorat. Artistul a fost nevoit să îi cânte unei tinere chiar în dormitorul ei
Mihai Trăistariu a fost pus într-o situație deloc plăcută, dar căreia a trebuit să îi facă față.
Mihai Trăistariu este unul dintre artiștii români cu ștate vechi, care s-a făcut remarcat de-a lungul anilor prin tot felul de concursuri și emisiuni, participând chiar și la Eurovision.
Și acum face muzică, deși s-a cam retras din lumina reflectoarelor, însă s-a lansat și în afaceri, în domeniul imobiliar și are și o școală la canto.
Mihai Trăistariu, pus într-o situație jenantă
Însă, deși acum o duce bine, chiar dacă a recunoscut că s-a confruntat și cu probleme financiare, a fost o vreme când doar muzica îi aducea bani în casă.
Astfel că, din pasiune, dar și de nevoie cânta oriunde cineva îl voia, așa a ajuns să fie de acord să își etaleze talentul la un majorat.
Bucuros că poate face parte din amintirea unei tinere, Mihai Trăistariu a acceptat propunerea tatălui fetei, doar că ulterior a avut o surpriză de zile mari.
Și asta pentru că ce el credea că va fi o petrecere între tineri, la un local, s-a transformat, de fapt, într-o cântare în dormitor.
Abia când a ajuns în camera fetei, el crezând că acolo va stabili cu tatăl acesteia detaliile evenimentului, a aflat că, de fapt, acolo era scena lui și tot acolo trebuia să îi distreze pe invitați și să o bucure pe sărbătorită cu talentul lui.
Mihai Trăistariu, tras pe sfoară la un majorat
Situația nu i-a picat deloc bine, ba chiar l-a enervat la culme, dar spune că nu avea încotro, așa că, s-a conformat și, surprinzător sau nu, și-a făcut meseria în condițiile date.
„Eu am cântat, de pildă, în camera unei fete, care avea majoratul. Taică-su m-a păcălit, m-a păcălit. La Bistrița-Năsăud a fost asta, când mi-a zis că vrea să îi cânt fiicei sale, care împlinise 18 ani. Am rămas înmărmurit. Cum să cânt aici, în cameră? Eram și nervos! A trebuit să mă conformez. N-a fost o situație tocmai plăcută”, a dezvăluit Mihai Trăistariu, conform Fanatik.