kanald.ro
Vedete
„Suntem răniți. Suferim” Oana Lis a vrut ca toți fanii să știe asta de la ea! A vorbit despre relații pe internet, după 25 de ani de căsnicie cu Viorel Lis
Oana Lis a făcut o postare specială pe pagina personală de Facebook, legată de relații.
Oana Lis este iubită și apreciată de mulți români, iar de când a apărut pentru prima dată în lumina reflectoarelor, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas, indiferent de situație.
De asemenea, soția lui Viorel Lis este foarte activă și pe rețelele de socializare, acolo unde păstrează frecvent legătura cu urmăritorii ei, împărtășind cu aceștia aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa, atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute.
Cu toate acestea, însă, de curând, Oana Lis a făcut o altfel de postare pe pagina personală de Facebook, acolo unde a adus în atenția publicului ei diferitele tipuri de relații dintre oameni, în special cele în care oamenii sunt răniți, dar și cele potrivite, acolo unde oamenii reușesc să se dezvolte.
„Așa cum în unele relații suntem răniți și ajungem să suferim, în aceeași măsură, în relațiile și conectările potrivite, unde simțim că putem fi noi cu adevărat, acolo de putem vindeca, putem lua aripi să evoluăm, energia celeilalte persoane care îți face bine, plus ce se întâmplă benefic în relație te poate face să uiți de oricine și orice altceva ce ai mai trăit.”, a scris Oana Lis, pe pagina personală de Facebook.
Oana Lis refuză cu vehemență să-și ducă soțul la azil
Oana Lis nu trece deloc printr-o perioadă bună, asta pentru că soțul ei, Viorel Lis, se confruntă cu probleme de sănătate, ea fiind singura care îi este alături în prezent.
Cu toate acestea, însă, în ciuda greutăților, blondina a explicat că refuză cu vehemență să-și ducă partenerul de viață la azil, justificând și motivul pentru care nu a luat în calcul până acum această variantă.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
„(…)Eu îl duc la azil doar dacă mă calcă mașina. În primul rând eu pot avea grijă de el, nu zic total nu, poate și eu la bătrânețe ajung la azil. Atâta timp cât e bine și conștient, eu cred că poate stă acasă. Cred că mai repede îl îngrop de viu decât să îl duc la azil. Pe mine, oamenii mă pun într-o lumină proastă.”, a povestit vedeta în cadrul unei emisiuni TV.