kanald.ro
Vedete
„Sunt fericită” Georgiana Lobonț, gest de milioane pentru copiii grav bolnavi! Artista a donat toți banii strânși de la concertul cu pricesne: „Îmi dați iubire multă, dar și eu vă dau iubire!”
În urma desfășurării concertului caritabil de pricesne, susținut în urmă cu câteva săptămâni, Georgiana Lobonț a donat toți banii strânși din bilete pentru a susține o cauză nobilă.
Înainte de sărbătorile pascale, Georgiana Lobonț și-a anunțat toții fanii din mediul online că, anul acesta, va face o serie de concerte de pricesne care au scop strângerea de fonduri pentru diferite cauze sociale. Primul eveniment de acest fel a avut loc la Cluj, cu circa o săptămână înainte de Paște, acolo unde pe scenă au apărut mai mulți artiști de renume de la noi din țară. Toți banii care s-au strâns din vânzarea biletelor au fost donați pentru o cauză nobilă de această dată, motiv pentru care artista și-a pus fanii la curent cu statusul inițiativei sale de face fapte bune alături de admiratorii săi.
În cursul zilei de ieri, Georgiana Lobonț și soțul său, Rareș Ciciovan, au fost la episcopie pentru a dona suma de 3 500 de euro pentru construirea Centrului de Îngrijiri Paleative Sfântul Hristov pentru copiii care au probleme grave de sănătate. Mulțumită și fericită peste măsură pentru că a putut face o faptă atât de bună și care contează atât de mult, artista le-a arătat fanilor săi toată recunoștința și iubirea sa în mediul online.
Georgiana Lobonț a donat banii strânși de pe urma concertului cu pricesne
Georgiana Lobonț le-a demonstrat încă o dată internauților că este un om care se gândește la aproapele său și că, în ciuda faptului că are un succes foarte mare, acest lucru nu o face să-și schimbe caracterul și atitudinea în vreun fel față de semenii aflați la necaz.
„Dragi oameni bun și frumoși la suflet și la inimă, acum ieșim din clădirea episcopiei. Am fost să donăm banii la casierie pe care i-am adunat la concertul de pricesne, pentru că împreună am făcut o faptă bună. Acești bani care s-au strâns, 3 500 de euro, au fost bani care se îndreaptă spre spitalul care acum se construiește, Centrul de Îngrijiri Paleative Sfântul Hristov pentru copiii care au probleme foarte grave de sănătate.
Sunt fericită și mă bucură sufletește că am reușit împreună cu voi să facem lucruri foarte frumoase și lucruri mărețe și, prin acest concert pe care eu mi l-am dorit de foarte mult timp, doar acum a sosit momentul, am reușit să și ajutăm și să ajutăm niște copii. Doamne, ajută-ne pe toți și dă-ne minte și ințelepciune să putem face numai lucruri bune, ca să fie bine în lume și pace. Vă pup și vă iubesc tare mult! Știu că voi mă iubiți și sunteți alături de mine și se vede asta în postările mele și în comentariile pe care voi le faceți, și like-urile pe care mi le dați, și mesajele pe care le primesc atât aici, cât și verbale, îmbrățișările voastre. Sunteți nemaipomeniți, îmi dați iubire multă, dar și eu vă dau iubire!”, spus Georgiana Lobonț în mediul online.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro