
kanald.ro
Vedete
Nicoleta Nucă a vorbit despre relația dintre ea și partenerul său de viață, Alex Ursache. Iată ce lucru nu ar ierta vedeta!
Nicoleta Nucă și Alex Ursache trăiesc de câțiva ani o frumoasă poveste de dragoste. Relația lor este una extrem de puternică, iar pe zi ce trece par că se iubesc tot mai mult. Anul acesta este cel mai important an din relația celor doi, deoarece, urmează ca aceștia să se căsătorească. Cu toate acestea, artista a dezvăluit ce nu ar putea ierta niciodată.
Artista Nicoleta Nucă
Nu mai este mult până Nicoleta Nucă va îmbrăca frumoasa rochie de mireasă la care toate fetele visează. Artista este o femeie împlinită din toate punctele de vedere. În plan profesional se poate mândri cu un real succes, dar nici pe plan personal nu o duce rău. Vedeta este împreună cu Alex Ursache de foarte mult timp, iar anul acesta vor deveni soț și soție. Cântăreața a mărturisit care este lucrul pe care nu ar putea să îl ierte niciodată, iar aici este vorba de înșelat. Aceasta crede că societatea și rațiunea oamenilor a evoluat destul de mult astfel încât să nu mai fie vorba că cineva nu își poate controla instinctele.
„Înșelatul! Nu există iertare pentru treaba asta. Nu cred că suntem animale. De aia noi, oamenii, suntem cele mai evoluate mamifere de pe pământ, deci teoretic suntem unicele mamifere care au și rațiune. Și atunci hai să n-o dăm pe treaba asta, că suntem vânători poate la bază. În antichitate eram, în ziua de astăzi cred că s-au dezvoltat suficient de mult rațiunea și inteligența emoțională încât să știm să ne ținem în frâu instinctele”, a dezvăluit Nicoleta Nucă pentru Cancan.
Artista a mai dezvăluit că atunci când vine vorba de cine este cel mai gelos dintre ei doi, Alex este acela. Vedeta a declarat că ea este cea mai liniștită și la locul ei, prin urmare, femeia perfectă.
„El este mai gelos, pentru că este de caracter cumva mai temperamental și mai focos. Eu sunt foarte așezată, liniștită de felul meu. Dar ne-am înțeles, mai ales că eu sunt genul de femeie care nu dă motive de gelozie. Sunt femeia perfectă, ce să mai”, a mai spus cântăreața.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
Chiar dacă după căsătorie femeia ia numele bărbatului, acest lucru nu se va întâmpla și în cazul Nicoletei Nucă. Artista a dezvăluit că nu intenționează să renunțe la numele ei, ci îl va combina cu cel al soțului.
„Nu, clar nu, prefer combinat. Ambele, dar nu renunț la numele meu”, a precizat aceasta.