
kanald.ro
Vedete
Ștefan, unul dintre foștii colegi de echipă ai lui Zanni, a ținut să-l felicite pe campion.
Competiția Survivor a luat sfârșit aseară, după luni bune în care concurenții s-au luptat să supraviețuiască condițiilor grele de trai și să dea tot ce au mai bun pe traseele dificile.
Ultimul joc nu a fost deloc ușor, mai ales că emoțiile au fost la cote maxime pentru cei doi finaliști, Zanni și Andrei. Faimosul și războinicul s-au luptat cu ultimele puteri să dea tot ce e mai bun și au făcut ca ultima lor intrare pe traseu să fie una epică, plină de dorința de a câștiga.
Ambii băieți au fost susținuți puternic de echipele din care au făcut parte și care au stat cu sufletul la gură până în ultimul moment, în care s-a aflat câștigătorul. După desemnarea campionului, Faimoșii au fost în extaz și l-au felicitat continuu pe Zanni, lăsând la o parte micile neînțelegeri din trecut.
Ștefan, colegul de echipă al lui Zannidache, a ținut să îi transmită câteva cuvinte câștigătorului: „Și iată că al doilea sezon de Survivor a luat sfârșit. Țin pe această cale să-l felicit pe Zanni, pentru că este adevăratul campion. Felicitări, copile, bravo!”, a spus fotbalistul pe Instagram.
Totuși, Ștefan nu a uitat nici de cei care i-au fost adversari mult timp în competiție, și i-a felicitat și pe Marius și Andrei, pentru efortul depus: „Să nu credeți că am uitat. Țin să îi felicit și mă bucur că au ajuns în finală și Marius și Andrei. Sunt doi oameni care au luptat și au meritat să ajungă aici. Bravo!”, a fost mesajul fostului concurent pentru cei doi tineri.
Aseară, competiția Survivor a luat sfârșit. Premiul cel mare, de 50.000 de euro, a fost câștigat de Zannidache, care a făcut parte din echipa Faimoșilor.