kanald.ro
Stiri
Soțul gravidei căreia i-a murit fătul în pântece, declarații sfâșietoare: „E a doua oară când pățesc așa ceva”
Tatăl îndurerat al bebelușului care a murit în pântecele mamei sale se află la a doua experiență nefericită de acest fel.
Andrada, tânăra de 26 de ani care a fost lăsată 20 de ore în maternitate să aștepte, până ce fătul i-a murit în pântece, a făcut o serie de declarații șocante despre povestea tragică prin care trece. În ciuda faptului că a fost internată de urgență, cadrele medicale au decis să o opereze de cezariană abia după 20 de ore.
Soțul Andradei este ferm convins că la mijloc este vorba doar de foarte multă nepăsare și lipsă de profesionalism.
„E a doua oară când pățesc așa ceva și nici atunci nu am avut o explicație și nici acum.
Care a fost reacția conducerii Spitalului de Obstetrică și Ginecologie Buftea?
Conducerea Spitalului de Obstetrică și Ginecologie Buftea a demarat o anchetă în acest caz, iar cei doi părinți îndurerați așteaptă o concluzie în urma cercetărilor interne.
„A fost interenată pentru investigații, dar nu vă pot da mai multe legat de acest caz, cum s-a deruta acest caz. Sigur că se vor lua măsuri dacă se constantă o culpa sau malpraxis, dar nu e confirmat”, a explicat directorul medical Spitalul de Obstetrică și Ginecologie Buftea, Matei Alexandru, conform Antena 3 .
Andrada: „Mi s-a spus că poate așa a vrut Dumnezeu”
Soroceanu Elena își dorește să primească explicații pentru moarte copilului său, fiind hotărâtă să facă tot ceea ce este necesar ca medicii vinovați să-și achite greșeala. Tânăra mămică este revoltată din cauza atitudinii medicilor care au preluat-o pentru cezariană abia după 20 de ore de așteptare.
„Copilul a dat semene că nu e bine, de asta am și venit cu o zi înainte la camera de gardă, a dat semne, dar nu a fost scoasă.
Ce riscă medicii dacă se găsesc vinovați pentru moartea bebelușului?
În urma anchetei se va stabili cu exactitate dacă amânarea nașterii a fost cauza morții bebelușului sau nu. În cazul în care se va demonstra că întârzierea medicilor de a o băga în sala de operații pentru cezariană pe tânăra mămică i-a fost fatală fătului, medicii vinovați riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani și, implicit, li se va interzice exercitarea profesiei de medic, conform explicațiilor oferite de avocatul Adrian Cuculis.
„Aici se pune problema dacă decizia de a amâna încă o zi deși fătul era în viață. A fost corectă sau nu. Dacă se va dovedi că a fost incorectă, ei vor răspunde pentru ucidere din culpă.
Pedeapsa ar fi de la 2 la 7 ani și interzicerea dreptului de a mai profesa ca medic sau oricine va fi găsit vinovat acolo”, a explicat avocatul Adrian Cuculis.