kanald.ro
Vedete
Soțul Ancăi Molnar aproape că a cedat la o zi de la înmormântarea make-up artistei. Bărbatul își strigă neîncetat durerea: "Mi-e atât de dor deja"
Claudiu Molnar nu poate accepta nici acum vestea că soția sa a fost răpusă de cancer. Soțul make-up artistei, postare de-a dreptul emoționantă pe rețelele de socializare.
Moartea Ancăi Molnar a lăsat multă durere în sufletele tuturor celor care au cunoscut-o. Make-up artista s-a stins din viață la vârsta de 35 de ani, după ce s-a luptat din răsputeri să învingă cancerul. Din nefericire, într-un final, boala a răpus-o, iar acum soțul și fiul său nu își mai revin din șoc.
Claudiu Molnar se simte sleit de puteri și nu poate accepta nici acum vestea că partenera sa de viață a trecut în neființă. În urmă cu puțin timp, acesta a postat un mesaj de-a dreptul emoționant în mediul online.
Soțul Ancăi Molnar, postare sfâșietoare în mediul online
Anca Molnar se bucura de o carieră de succes, dar și de o familie minunată. Avea o mulțime de visuri și de dorințe, însă totul s-a năruit atunci când a primit un diagnostic crunt, cancerul. De atunci, viața ei s-a schimbat radical și a dus o luptă continuă cu cancerul.
Toți au sperat până în ultima clipă că va reuși să învingă boala și să se întoarcă acasă sănătoasă, însă din păcate, lucrurile nu au stat nici pe departe așa. Make-up artista s-a stins din viață la doar 35 de ani, lăsând în urmă multe lacrimi și un gol imens în sufletele tuturor celor care au iubit-o și au cunoscut-o.
Soțul ei, Claudiu Molnar și fiul lor, Patrick, sunt de-a dreptul împietriți de durere. Le este greu să vorbească despre Anca Molnar la trecut, iar în urmă cu puțin timp, bărbatul a distribuit o postare emoționantă în mediul online.
„Drum lin spre cer, iubita mea și odihnă veșnică! De acum vei fi îngerul nostru păzitor și vei veghea tot timpul și vei avea grijă de noi! Te vom iubi pentru totdeauna! Yubi și Patrick”, a scris Claudiu Molnar pe contul său de Facebook.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
În aceste momente grele, își găsește cu greu cuvintele. De când a aflat teribila veste, Claudiu Molnar este sleit de puteri și nu știe cum va putea trăi fără soția sa. În cadrul aceleiași postări, acesta a distribuit și o fotografie cu Anca Molnar, în dreptul căreia a scris câteva cuvinte sfâșietoare, care arată cât de multă suferință se află în sufletul lui.
„Ai plecat iubita mea. Mi-e atât de dor deja! Te iubesc pentru totdeauna! Odihnă veșnică”, a scris soțul regretatei make-up artiste.
Postarea emoționantă făcută de soțul Ancăi Molnar