kanald.ro
Vedete
Sofi îi dă bătăi de cap lui Karmen Minune! Specialiștii îi sar în ajutor pentru a-i rezolva probleme cu cea mică: "Trebuie să învețe să dea la fel de mult cum primește" | EXCLUSIV
Între Karmen și Sofi au apărut deja primele conflicte. Specialiștii în parenting vin cu rezolvarea.
De când se știe, Karmen Simionescu a trăit în lumina reflectoarelor. Prima dată prin prisma tatălui său, fiind unul dintre maneliștii cu ștate vechi de la noi, iar ulterior, odată cu vârsta, talentul moștenit a dus-o și pe ea pe culmile succesului. Astfel, întreaga sa viață, deși este foarte tânără, s-a desfășurat în fața opiniei publice, fiind una dintre cele mai talentate artiste din țară.
Karmen Minune, probleme cu Sofi
Karmen Minune se înțelege de minune cu fiica ei, dar, ca orice mamă și fiică, mai au și neînțelegeri. Cele două au început să aibă conflicte, iar Sofi să vină cu pretențiile.
„Acum suntem în stadiul în care am început să avem conflicte. Știe foarte bine să își spună cuvântul și avem pretenții la haine, la mâncare, aproape orice și mami trebuie să învețe să zică NU, dar și de ce NU.”, a spus Karmen Minune.
Felicia Akkaya: „Copiii au nevoie să învețe reguli”
Felicia Akkaya, psiholog specialist în parenting, i-a oferit artistei câteva sfaturi prețioase, despre cum ar trebui rezolvate aceste neînțelegeri. Astfel, Karmen trebuie să întocmească un set de reguli pentru Sofi.
„Este esențial ca ai noștri copii DA general nu înseamnă o viață roz, iar ca tendință a noastră să îi ținem în bula de aer în care îi izolăm de tot ce înseamnă societate și griji nu e prea prolific pentru dezvoltarea lor ulterioară. Copiii au nevoie să învețe reguli și să învețe să dea la fel de mult cum primesc. Dacă are pretenții la haine, mâncare, diverse lucruri, înseamnă că trebuie să învețe și că trebuie să dea la schimb. Începe și dă-i anumite taskuri, să își facă ordine în cameră, pentru că a devenit suficient de mare să învețe să o facă, să ducă gunoiul, să pună rufele la spălat cu tine. Faptul că noi ne dorim să îi protejăm, că încercăm să le dăm tot ce e mai frumos și bun pe lume nu e întotdeauna un avantaj. Dacă regulile vieții le așezăm în fața lor ca pe niște reguli ale jocului vor fi capabili să le preia și să învețe să facă slalom în acest hățiș al vieții, astfel încât să devină acei adulți pe care ni-i dorim.”, a explicat Felicia Akkaya, la Consilier de vedete.
Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!