Smiley le-a transmis fanilor săi un mesaj de mulțumire pentru urările de ziua lui.
Smiley este mereu în atenția publicului și împărtășește cu fanii săi atât întâmplări fericite, cât și mai puțin nefericite. Astăzi, artistul își serbează ziua de naștere și a ținut neapărat să transmită un mesaj în mediul online. Iată ce a scris artistul!
Smiley, mesaj emoționant de ziua lui de naștere
Ziua de naștere a lui Smiley nu putea să înceapă mai frumos, decât cu un mesaj de la soția lui Gina Pistol, chiar la scurt timp după miezul nopții.
Însă, blondina nu a fost singura care l-a felicitat pe artist, ci și fanii lui de pe Instagram, dar și nume mari din lumea mondenă.
Citeste si: Bianca, decizie radicală în privința lui Robert: „Punem punct acum!”. Toată lumea a fost șocată de ce i-a putut spune concurentul de la „Casa iubirii”- kanald.ro
Smiley a ținut să le arate celor care nu au uitat de el în această zi importantă că îi prețuiește și le-a transmis un mesaj la primele ore ale dimineții.
Artistul a menționat că le mulțumește tuturor pentru că fac parte din povestea lui, urmat apoi de clasicul salut al dimineții.
Citește și: Gina Pistol și Smiley și-au făcut bagajele și au plecat din țară, împreună cu fiica lor! Imaginea emoționantă postată de artist, direct din aeroport
„M-am trezit azi recunoscător pentru viața mea și pentru tot ce trăiesc și realizez că până acum a fost doar încălzirea pentru ce urmează.
Vă mulțumesc pentru că sunteți parte din povestea mea! Bună dimineața!”, a scris artistul pe Instagram.
Smiley, val de mesaje de ziua lui
Internauții nu au ratat ocazia de a-l felicita pe Smiley și i-au transmis mesaje într-un număr foarte mare.
Printre oamenii care i-au urat de bine artistului, se află și Adelina Pestrițu.
Citește și: VIDEO| Gina Pistol a urcat pe scenă, în timpul unui concert susținut de Smiley. Cei doi au dansat în fața a zeci de mii spectatori| EXCLUSIV
„La mulți ani frumoși! Meriți tot ce ți se întâmplă, meriți să fii fericit! Mulțumesc pentru toată bucuria care-mi umple sufletul, de fiecare dată când te ascult!”
„La multi, multi ani OM frumos la chip si suflet! Sănătate și fericire împreună cu familia ta frumoasă! Te iubim”
Citeste si: Mariana Moculescu a lăsat deoparte orice urmă de orgoliu și a venit să își susțină fiica, la priveghiul lui Horia Moculescu! Momentul a fost unul de-a dreptul emoționant- kfetele.ro
Citeste si: O îndrăgită cântăreață a facut DECLARAȚII SFÂȘIETOARE despre Andreea Cuciuc: „Se simțea vinovată dacă...” Ce promisiune i-a făcut artista fiicei lui Igor Cuciuc?- radioimpuls.ro
„La mulți ani minunați și plini de iubire!”
„La mulți ani om minunat! Să-ți fie sufletul plin de bucurie și de Miracole!”
„LA MULTI ANI, OM MINUNAT, SA FII BINECUVINTAT CU SANATATE, FERICIRE, IUBIRE, SUCCESE SI IMPLINIRI, OAMENI BUNI SI FRUMOSI LINGA TINE, TOATE ACESTE DARURI FRUMOASE SA LE IMPARTI CU FETELE SI FAMILIA TA !”
„La mulți ani sănătoși și fericiți! Mulțumim pentru frumosul dăruit tuturor!”, au fost câteva dintre mesajele primite de Smiley cu ocazia zilei de naștere.
Citește și:
-
Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice
-
"Mă prefac" Dezvăluirea cu care Gina Pistol a făcut vâlvă pe internet. Părea că are o viață de invidiat, dar lucrurile stau, de fapt, total diferit? Chiar ea a recunoscut
-
Prima declarație oficială a clinicii unde a murit Sara, fetița de doar 2 ani. Ce s-a întâmplat, de fapt, în cabinet: "Suntem profund marcați"
-
Cazul Sarei, fetița de 2 ani care a sfârșit în cabinetul stomatologic, ar putea schimba legea. Anunţul făcut de ministrul Sănătății
-
Horoscop rune Mihai Voropchievici 17-23 noiembrie 2025. O perioadă benefică pentru problemele grele
-
Deși a declarat că nu va participa la priveghiul fostului soț, Mariana Moculescu le-a făcut o surpriză neașteptată tuturor! Cum a fost primită aceasta, dar și ce a avut de spus...
-
După ce scandalul dintre familiile Cuciuc și Botgros a EXPLODAT în spațiul public, Alexandra Cuhuteac ia o DECIZIE ȘOC. Nimeni nu bănuia că o să se ajungă aici! Ce a putut să...