WowNews logo WOWnews
Stories
Alexandra și Gagea
Alexandra și Gagea

Divertisment

Situație neprevăzută în „Casa Iubirii”! Alexandra și Gagea, împreună la eliminare imediat după ce s-au despărțit! Care dintre cei doi va părăsi emisiunea?: „Sufăr ca un câine”

Alexandra și Gagea sunt concurenții care riscă astăzi să părăsească emisiunea „Casa Iubirii”. Care va fi deznodământul galei săptămânale?

Alexandra și Gagea au ajuns să își aducă reproșuri pe bandă rulantă, deși în urmă cu puțin timp își declarau iubirea, iar bruneta s-a înscris în „Casa Iubirii” pentru a-l recuceri pe tânăr. Între ei pare că nu mai există cale de împăcare, iar în gala de astăzi, 14 iulie, unul dintre ei va părăsi competiția.

În ediția de astăzi, 14 iulie, a emisiunii „Casa Iubirii”, concurenții pun tunurile pe Alexandra. Motivând că aceasta ar avea un comportament nepotrivit, majoritatea băieților o nominalizează către eliminare. Gagea, fostul ei iubit, nu îi ia apărarea, dimpotrivă, se declară și el dezamăgit de brunetă, spunând că s-ar fi jucat și cu el, dar și cu Patrick.

Citeste si: Nicolae Botgros intervine în scandalul legat de moartea Andreei Cuciuc. Care este dorința lui: “Să fie cercetat amănunțit, fiecare secundă, fiecare acțiune a celor prezenți în acel local.” - kfetele.r

„Bogdan: Votul meu merge către Alexandra!

Antoni: Alexandra! Mi se pare că a avut cel mai nepotrivit comportament. Preia controlul și o face într-un mod foarte urât!

Alexandra: M-ai convins!

Gagea: Dar nu vrei să plec eu acasă și să-ți faci tu talentul aici?

Rebecca: Ea, sincer, așa ar vrea, să pleci tu și să fie ea aici.

Gagea: Eu știu că vrea asta!

Alexandra: Eu niciodată nu am vrut. Tot timpul le-am rugat pe toate fetele să nu te voteze.

Julia: Când?!

Antoni: Hopa!

Gagea: Dacă erai sinceră de la început, nu se ajungea aici.

Alexandra: Tu taci!

Patrick: Nu tace, de ce să tacă? Cuvântul meu i-l dau lui. Gagea, te rog, mai zi o dată! (…) Păi tu îmi spui mie că eu m-am băgat între voi și fostul tău iubit, pe care pretinzi că vrei să-l reîmpaci, spune exact ceea ce spun eu. Că nu ești ok.

Gagea: Nu ai venit aici să te joci cu mine, că tu ai vrut să intri într-un joc cu Patrick și am ajuns eu să sufăr ca un câine”, discută concurenții astăzi, în „Casa Iubirii”.

Citeste si: Mesajul de susținere venit din partea Adrianei Ochișanu, pentru fiul său, Cristian Botgros! Cum îl apără artista, în fața acuzațiilor venite din partea familiei Cuciuc? "Sunt alături de tine cu toată

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro

Citeste si: VIDEO Momentul când antrenorul unei ECHIPE LEGENDARE a murit pe terenul de fotbal. Jucătorii au căzut toți în genunchi, unii plângând, alții rugându-se cu ochii în lacrimi: "Am fost șocat și acum mi s

Citește și: Catinca și Ștefan de la „Casa Iubirii” și-au spus „adio”?! Ce a apărut pe conturile lor, la scurt timp după ce se declarau fericiți împreună. Nimeni nu se aștepta la asta

Gagea și Alexandra, la un pas de eliminare

Ironia sorții face ca cei doi foști iubiți, care își doreau să lupte pentru relația lor până acum, să ajungă împreună la eliminare. Dacă Alexandra a fost nominalizată de băieți, se pare că nici Gagea nu a fost pe placul fetelor.

Cei doi se vor afla în această seară lângă Andreea Mantea, moderatoarea emisiunii matrimoniale, iar aceasta va dezvălui care dintre cei doi concurenți va rămâne în continuare în competiție, dar și cine este cel care părăsește emisiunea.

„Andreea Mantea: Sunteți amândoi în față la eliminare!

Gagea: Da!”, spun Andreea Mantea și Gagea, astăzi, la „Casa Iubirii”. 

Citește și: Alexandra a izbucnit în lacrimi, după ce Gagea i-a mărturisit că nu vrea să mai aibă nicio legătură cu ea: „De ziua ta îmi iau rămas bun de la tine”. Tânărul a cerut să i