
kanald.ro
Vedete
Simona Halep ar putea trece de la agonie la extaz, în cazul în care își dovedește nevinovăția în scandalul privind acuzațiile de dopaj. Totuși, în caz contrar, există și o serie de riscuri și pierderi materiale pentru celebra sportivă.
Simona Halep este unul dintre cele mai mari nume din lumea tenisului, iar recent a fost acuzată că ar fi folosit o substanță interzisă de Agenția Națională Anti-Doping. Sportiva a contestat rezultatele testelor, neagă că ar fi consumat ceva interzis și își dorește să își facă dreptate.
Sportiva a ținut prima pagină a tuturor ziarelor în ultimele zile, fiind în mijlocul unui scandal privind consumul de substanțe interzise. Fanii, familia și prietenii Simonei se îndoiesc profund că sportiva ar recurge la așa ceva și așteaptă verdictul privind nevinovăția.
Simona Halep a anunțat pe Instagram faptul că a fost testată pozitiv pentru o substanță interzisă și tot acolo a anunțat public că va începe o bătălie prin care își dorește să își dovedească nevinovăția. În prezent, Federația Română de Tenis a anunțat că până la momentul în care nu se clarifică problema, Simona nu va fi suspendată.
Citeste si: Prima reacție a lui Ilie Năstase, după ce Simona Halep a picat testul antidoping: „Este şocant!”
Potrivit informațiilor clar de la Agenția Națională Anti- Doping există o serie de proceduri ce se aplică în cazul în care sportivul își dovedește nevinovăția. Totodată, dacă un sportiv a fost suspendat și pe durata suspendării se demonstrează că acesta nu a fost vinovat, atunci suspendarea este automat eliminată.
„În situația în care sportivul dovedește lipsa vinovăției sau neglijenței semnificative în legătură cu încălcările reglementărilor anti-doping, rezultatele individuale ale sportivului la celelalte competiții nu vor fi descalificate decât dacă rezultatele sportivului în competiție, alta decât cea în care s-a produs încălcarea reglementărilor anti-doping, ar fi putut fi afectate de încălcarea reglementărilor anti-doping de către sportiv.
Într-un sport individual, o încălcare a reglementărilor anti-doping, survenită în timpul unei testări în competiție, duce automat la descalificarea rezultatelor individuale obținute în acea competiție, cu toate consecințele ce decurg de aici, inclusiv retragerea de medalii, puncte sau premii. (…) În situaţia în care un sportiv sau o altă persoană dovedeşte într-un caz particular că nu i se poate imputa vinovăţia sau neglijenţa, atunci perioada de suspendare altfel aplicabilă va fi eliminată”, se arată în regulamentul Agenției Naționale Anti-Doping.
Simona Halep
Pe de altă parte, în cazul în care Simona Halep nu își va putea dovedi nevinovăția, există o serie de riscuri și mai ales lucruri pe care le poate pierde ca urmare a acuzațiilor privind utilizarea unei substanțe interzise.
Spre exemplu, printre măsurile luate în acestă situație se numără și descalificarea rezultatelor. Astfel, un sportiv riscă să fie retrase medalii, titlurile și premiile din competiții.
„O încălcare a reglementărilor anti-doping într-un sport individual survenită în timpul unei testări în competiţie duce automat la descalificarea rezultatelor individuale obţinute în acea competiţie, cu toate consecinţele decurgând de aici, inclusiv retragerea oricăror medalii, puncte şi premii.
Printre factorii de care trebuie să se ţină seama când se decide asupra descalificării altor rezultate din cadrul unei manifestări sportive se numără, de exemplu, gravitatea încălcării reglementărilor anti-doping şi dacă sportivul a fost testat negativ la celelalte competiţii”, se mai arată în regulamentul Agenției Naționale Anti-Doping.
În cazul în care sunt depistați pozitiv pentru substanțe interzise, sportivii pot fi suspendați pentru o perioadă de timp. Simona Halep a ieșit, momentan, pozitivă la Roxadustat, o substanță care stimulează rezistența sportivilor, fiind folosită și în tratarea anemiei.
„În funcție de substanța folosită, suspendarea poate fi de 2 ani, de 4 ani, sau pe viață, și în cazurile în care se demonstrează că mai multe substanțe au fost luate cu intenție sau există circumstanțe agravante, se poate suplimenta cu încă 2 ani”, arată regulamentul postat pe pagina Agenției Naționale Anti-Doping.
În prezent, Simona Halep a început poate cel mai greu meci din viața ei, odată ce testele au ieșit pozitive ea fiind nevoită să conteste punerea ei sub acuzare la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv.
Simona Halep
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
Prietenii, vedetele, sportivii și familia sunt alături de Simona Halep după ce această a fost acuzată că ar fi folosit substanțe interzise. Sportiva a picat testele pentru doping de la US Open. Sportiva a făcut anunțul pe contul său de Instagram, acolo unde a transmis că este nevinovată și că va merge până la capăt pentru a demonstra acest lucru.
„Astăzi începe cel mai greu meci din viața mea: o luptă pentru adevăr! Am fost notificată că am fost testată pozitiv la o substanță numită Roxadustat, într-o cantitate extrem de mică. Este cel mai mare șoc din viața mea.
În întreaga mea carieră, ideea de a trișa nu mi-a trecut niciodată prin minte, este complet împotriva principiilor și valorilor cu care am fost educată. În fața unei astfel de situații, mă simt confuză și trădată.
Voi lupta până la final să demonstrez că nu am luat niciodată conștientă o substanță interzisă. Am încredere că, mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieși la iveală. Nu este vorba despre titluri sau despre bani. E vorba despre onoare, despre dragostea pentru tenis pe care o am de 25 de ani”, a scris Simona Halep vineri, pe Instagram.
Dacă aveți mai multe informații pe acest subiect, nu ezitați să ne contactați pe adresa de mail [email protected]!