WowNews logo WOWnews
Stories
Ileana Sterp a vorbit despre al treilea copil

Vedete

„Și mama tot așa ne-a făcut pe noi” Ileana Sterp a făcut marele anunț despre noua sarcină, în direct! Care este data la care va naște pentru a treia oară

Ileana Sterp și soțul său, Daniel Aloman, își doresc să devină părinți pentru a treia oară.

Ileana Sterp este un exemplu demn de urmat pentru admiratoarele sale din mediul online. Pe lângă faptul că are o căsnicie fericită, a reușit, alături de soțul său, să devină mămica a doi copii minunați, de 2 ani și 9 luni, și respectiv 9 luni, Carla și Damir. Pentru că provine dintr-o familie numeroasă, sora lui Culiță se pare că își dorește să ducă tradiția mai departe și să își umple casa de copii. Este deja mămică de fetiță și de băiețel, însă se pare că nu este dispusă să pună stop! Prezentă în cadrul unei emisiuni TV, tânăra mămică a vorbit despre viața de familie, dar a dat și o veste importantă legată de venirea pe lume a unui nou copil.

Ileana Sterp este o familistă convinsă, iar meseria de mămică o împlinește cel mai mult. Ea și soțul său sunt hotărâți să mai aducă pe lume un copil, precizând faptul că și-au făcut și un plan în acest sens. Își dorește să urmeze modelul mamei sale și să dea naștere următorul copil la doi ani distanță de la nașterea lui Damir, ceea ce înseamnă că următorul membru al familiei ar trebui să vină pe lume la începutul anului 2025.

Citeste si: Zeci de urmăritori au felicitat-o pe Carmen de la Sălciua, după ce a apărut într-o rochie în care se observa burtica artistei. Aceasta a făcut un anunț important: “Sper ca am lămurit situația.” - kfet

„M-am măritat de tânără, că așa m-a învățat mama, fă copii de tânără, că «Eu aveam 28 de ani și vă aveam pe toți 4», zice, «Nu stai așa să-ți treacă viața». M-am măritat acum 4 ani, avem doi copii eu împreună cu soțul meu, Daniel, pe care îl pup. Ne mai dorim copii. Copilul cel mare este fetiță, are 2 ani și 9 luni, și Damir are 9 luni, sunt doi ani diferență între ei. Ne dorim să facem încă unul tot la doi ani diferență, dacă se poate. Și mama tot așa ne-a făcut pe noi, din doi în doi ani. Eu stau la Sebeș, la 100 de km de mama, dar o vizitez destul de des, pentru că ne place foarte mult acolo, ne place să stăm în prezența animalelor.(…)”, a spus Ileana Sterp în cadrul unei emisiuni TV.

Citește și: „Însărcinată” Ileana Sterp devine mamă pentru a treia oară?! Imaginea cu burtica de gravidă la vedere a ridicat multe semne de întrebare în rândul fanilor

Ileana Sterp, criticată după ultima sa apariție într-o emisiune televizată

Apariția Ilenei Sterp pe micile ecrane a stârnit în mediul online o mulțime de reacții pozitive, însă au fost și câteva negative, care au deranjat-o pe sora lui Culiță, moment în care aceasta nu a ezitat să reacționeze și să-și expună punctul de vedere. Mai exact, unele dintre internaute au acuzat-o de faptul că și-a îmbrăcat neglijent fiul în momentul în care a venit în emisiunea TV, dar și de faptul că a încercat să facă reclamă altei influencerițe purtând o pereche de colanți.

„Ce a ajuns si moda asta, să te duci la un post TV în colanți, tu fiind o fată foarte faină, de o naturalețe nemaipomenită, doar să faci reclamă altei «influencerite»! De ce oare să îți bați joc de tine așa, de familia în care ai crescut, de principii? Chiar s-a întors totul cu susul în jos!”, „Și așa mult mi-ar plăcea și un buton de dislike. Îmi place Ileana si familia ei, dar când banii și reclama duc mai mult decât sufletul, mai bine te oprești. Am înțeles reclama pentru Iancu, dar nu demenția penibilă!”, au fost comentariile care au făcut-o pe Ileana Sterp să reacționeze.

„A cam luat-o lumea razna… sau doar mie mi se pare? Auzi, că m-am îmbrăcat cu acei colanți ca să-i fac reclamă altei «influencerite». Mi-am bătut joc de mine și de familia în care am crescut și de principii. Sper ca familia mea să mă ierte. Doamne ferește!!! Ce ați pățit, măi, oameni buni? Reclamă pentru Iancu? Păi are nevoie de reclamă din partea mea? Iertați «demenția penibilă». (…)

Mai ușor cu răutatea asta. V-ați legat inclusiv de Damir, de fapt, de mine, că vezi, doamne, l-am adus în platou în trening și îmbrăcat ca un copil neajutorat. Dar cum ar fi trebuit? Iertați-mă pe mine că nu l-am îmbrăcat la costum și nu i-am pus papion. În primul rând, nu era în plan ca Damir să intre în platou, dar la un moment dat începuse să plângă atât de tare, încât a trebuit să mă duc să-l iau, dar nicio secundă nu m-am gândit că copilul meu nu e îmbrăcat corespunzător pentru emisiunea asta și n-ar trebui să-l iau. Era într-un trening normal și nici eu nu eram la 4 ace, cum ați spus. Eram îmbrăcată normal, dar nu mă justific. Eu m-am îmbrăcat așa cum am simțit, am fost decentă, am fost ok pentru mine și cred că asta este tot ce contează.”, a reacționat Ileana Sterp.

Citeste si: Igor Cuciuc își plângea amarul în direct, în urmă cu câteva luni. Artistul se afla la capătul puterilor: “Perna noastră a fost udă în fiecare seară de lacrimile mamei și lacrimile tatălui.” - kfetele

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro

Citeste si: Ahmed a clacat în fața Veronicăi! După o serie de REPROȘURI NEMILOASE, concurenta din Casa Iubirii spune TOT ce o deranjează: "Întreci limita și nu e ok". Deși a încercat să se stăpânească, dezamăgire

Ileana Sterp a vorbit despre al treilea copil

[Sursa foto: Instagram]

Citește și: „Dacă tu umbli brambura și tragi la măsea” Mama Geta, reacție dură la adresa femeilor care nu fac copii! Delia se află și ea pe lista celor vizate: „Mama mea a născut 12 copii”