kanald.ro
Actualitate
Seceta afectează toata suprafața României. Ce i-a rugat Nicolae Ciucă pe cetățeni
Alertă din cauza secetei în România. Premierul face apel la cetățeni și cere miniștrilor un plan de intervenție.
Seceta afectează toată suprafața României. Nicolae Ciucă le-a solicitat miniștrilor un plan de intervenție și autorităților să intervină în cazul unor fenomene meteo extreme. Află mai multe detalii și ce apel a făcut premierul către români.
Seceta afectează toată suprafața României
Nicolae Ciucă a avut discuții cu miniștrii Mediului și de Interne pe 6 iulie 2022. În urma discuției, premierul a atenționat că autoritățile monitorizează rezervele strategice de apă, mai ales în contextul în care canicula continuă până la sfârșitul lunii.
Tánczos Barna, ministrul Mediului, a declarat că mai mult de 70% din țară este afectată de secetă. Acesta a spus că seceta pedologică se prezintă în trei stări, în funcție de gravitatea sa: moderată, puternică, extremă. În aceeași declarație din ședința de Guvern, Tánczos Barna a spus că apa potabilă presupune investiții uriașe, pe care statul nu le poate oferi acum, și că este exagerat ca oamenii să consume de 5-10 ori mai multă apă.
Cum afectează seceta suprafața României
"În ceea ce privește rezervele strategice de apă, cele 40 de lacuri de acumulare cu importanţă strategică sunt la un grad de umplere de 68%; putem asigura rezerva strategică de apă, dar, în paralel, anumite bazine hidrografice suferă de deficit uriaş de precipitaţii. Sunt deja bazine unde sunt râuri secate şi sunt deja bazine hidrografice unde fenomenele de secetă prelungită îşi arată efectele", a adăugat ministrul Mediului.
De la începutul lunii, mai multe localități au suferit de pe urma fenomenelor meteo extreme.
De aceea, este nevoie de intervenția statului român să asigure o activitate în coordonare cu autoritățile locale, pentru a reacționa cât mai rapid, în cazul unui incident nefericit.Ce i-a rugat Nicolae Ciucă pe cetățenii români
Premierul a mai declarat că este nevoie de informarea populației și de ajutorul, cât de mic, al acesteia în combaterea secetei din România. Astfel, premierul României a făcut apel la români:
"Eu cred că este foarte important ca, dincolo de aceste restricţii, să putem să avem o informare corectă a cetăţenilor, astfel încât să înţelegem cu toţii că este vorba despre fenomene pe care nu le putem controla, iar partea aceasta de consum raţional este o datorie civică a fiecăruia dintre noi. De la nivel guvernamental, cât şi de la nivelul autorităţilor locale avem nevoie să menţinem acest dialog cu cetăţenii, să menţinem oamenii informaţi pentru a putea înţelege care este situaţia reală.
Disperarea statului vine și de la apelul agricultorilor români, care își văd toată munca distrusă din cauza secetei.
Majoritatea au provocat mai multe discuții și întâlniri cu autoritățile din întreaga țară, cerând măsuri urgente.Zonele din România cele mai afectate de secetă
În Galați s-au înregistrat zone agricole afectate de fenomenul deșertificării. Agricultorii cred că legumele și fructele se vor scumpi și vor fi mult mai puține anul acesta.
Furnizorii de apă din Iași au anunțat că sunt 17 comune în care se va restricționa timpul de furnizare al apei potabile, Sunt afectate inclusiv comune mari din Iași, aflate în zona metropolitană a capitalei Moldovei, precum Păun sau Bârnova.
O veste îngrijorătoare a oferit-o ONG-ul de mediu, WWF România, care susține că Lunca Dunării este aproape dispărută, iar un procent de 35% din Delta Dunării este deja pierdut. Seceta a afectat deja 75% din suprafața țării
"Seceta și deșertificarea, îngrijorări privind securitatea alimentară, lipsa oportunităților de dezvoltare la sat, dispariția ocupațiilor tradiționale și a surselor de venit aferente. Povestea Luncii Dunării și Deltei Dunării sub intervenția brutală a omului de a transforma lunca într-un vast teren agricol. Ceea ce a început în timpul comunismului a continuat și s-a accelerat odată cu apariția subvențiilor pentru agricultură, distribuite de politicieni fără o viziune pe termen lung și fără a ține cont de istoria, cultura acestor locuri, și de impactul de mediu și social al deciziilor lor politice", au declarat cei de la WWWF România.
Și agricultorii din Vrancea trag un semnal de alarmă și cer Guvernului să declare stare de calamitate, din cauza secetei grave din județ.
surse: digi24.ro, cotidianul.ro